Stimaţi cetațeni, Am onoarea şi deosebita plăcere să vă felicit cu ocazia Zilei Independenţei Republicii Moldova şi să vă adresez cele mai sincere urări de fericire, sănătate şi prosperitate. Republica Moldova a devenit un stat de drept, independenţa căruia a…
Noutăți


La 26 august a avut loc ședința Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective (CNCNC), în cadrul căreia partenerii sociali au dezbătut pe marginea mai multor subiecte prioritare. Subiectele abordate au fost stabilite anterior de membrii Biroului executiv al CNCNC …

Susţinerea cadrelor tinere prin acordarea de indemnizații, îmbunătățirea condițiilor de muncă, promovarea drepturilor și intereselor tinerilor specialiști, pregătirea și instruirea tinerilor, impulsionarea parteneriatului social la nivel național în domeniul politicilor de tineret, sunt doar o parte din prioritățile Comisiei de…

Zeci de reprezentanți ai administrațiilor publice locale și organizațiilor societății civile, inclusiv lideri sindicali de diferite niveluri, și-au consolidat abilitățile de a realiza auditul de gen pentru politici publice și a elabora planuri de acțiuni pentru asigurarea egalității de gen…

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a înaintat în adresa Ministerului Finanțelor un set de propuneri cu privire la modificarea Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar nr. 270/2018, menite să înlăture inechitățile și carențele existente și…

Astăzi, 19 august, Biroul executiv al Comisiei naţionale pentru consultări și negocieri colective (CNCNC) s-a întrunit în ședință, la care au participat reprezentanţii partenerilor sociali de nivel naţional. În cadrul ședinței, a fost aprobată ordinea de zi a următoarei şedinţe…

În contextul organizării la data de 13 octombrie 2022, la Chișinău, a conferinței internaționale anuale a Sindicatului European al Poliției (European Police Union EPU), joi, 18 august, o delegație de la EPU s-a aflat în vizită de lucru în Republica…

În contextul majorării prețurilor și tarifelor, a prognozelor alarmante cu privire la creșterea nivelului inflației, precum și în scopul sporirii protecției social-economice a populației, conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și a Confederației Naționale a Patronatului din Republica…

În ajunul Zilei profesionale a lucrătorilor din construcții, marcată în a doua duminică din luna august, președintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Igor Zubcu, a participat la data de 11 august, la un eveniment organizat de Federația Patronatului…

Dragi tineri, Stimați membri de sindicat, Cu prilejul Zilei Internaționale a Tineretului, am deosebita plăcere de a vă adresa cele mai calde și sincere urări de bine, perseverență și optimism, putere și ambiție pentru activitatea Dvs, care are un rol…
Căutare
Postări recente
- SOCIEUX+ susține consolidarea dialogului social în Republica Moldova
- Instruiri privind securitatea și sănătatea în muncă, organizate de sindicate în raioanele din sudul țării
- Mesajul de felicitare al președintelui CNSM, Igor Zubcu, dedicat Zilei Internaționale a Femeii
- Comitetul Executiv al FSLC s-a întrunit în ședință pentru a examina mai multe chestiuni importante
- Federația Sindicală a Educației și Științei și-a trasat prioritățile pe următorii cinci ani și și-a ales noua conducere