Lideri și activiști sindicali din cadrul Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Sfera Deservirii Sociale și Producerii de Mărfuri ”Sindindcomservice” au obținut noi cunoștințe și abilități legate de negocierea și încheierea unui contract colectiv de muncă în cadrul seminarului cu genericul "Contractul…


Comitetul Executiv (CE) al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură (FSLC) s-a întrunit la data de 14 iunie, în ședință ordinară, pentru a pune în discuție mai multe chestiuni ce se referă la activitatea unor centre și organizații membre ale FSLC…

La sfârșitul săptămânii trecute, la tabăra de odihnă „Camping” din orașul Vadul lui Vodă, s-a desfășurat ediția a XVI-a a Spartachiadei Federației Sindicale „Sindenergo” a Lucrătorilor din Energetica Republicii Moldova, cu participarea salariaților, membrilor de sindicat, de la întreprinderile din…

Sâmbătă, 10 iunie, în contextul sărbătoririi Zilei Familiei, Zilei internaționale a copilului și Zilei Sindicalistului, Federația Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” a desfășurat un eveniment cultural-sportiv cu genericul „Mama, tata și eu – Familie sindicalistă”, în incinta stadionului „Dinamo” din mun.…

În perioada 2-4 iunie 2023, peste 350 de angajați din serviciile publice au participat la cea de-a VII-a ediție a Spartachiadei ramurale, organizată de către Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice din Republica Moldova „SINDASP” la Casa de odihnă „Campingul…

În ajunul Zilei Internaționale a Copilului, marcată pe 1 iunie, Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova (FSCRE) a stabilit câștigătorii concursului de desen „Eficiența energetică și energia regenerabilă”, la care au participat copii membrilor…

Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Sfera Deservirii Sociale și Producerii de Mărfuri ”Sindindcomservice” a organizat la data de 27 mai curent evenimentul sportiv cu genericul „Cupa serviciilor de gospodărie comunală la fotbal”. Obiectivul activității a fost de a contribui la cultivarea…

Astăzi, 19 mai 2023, a fost semnat Contractul Colectiv de Muncă pentru anii 2023-2028 între Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne şi Sindicatul “DEMNITATE”, pentru o perioadă de 5 ani. Documentul a fost semnat de către Angela Otean,…

Peste 60 de tineri și lideri ai organizațiilor sindicale primare din ramura gaze participă în perioada 19-20 mai la cea de-a 17-a ediție a Forumului Comisiei de Tineret a Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica…

Circa 20 de lideri sindicali, reprezentanți ai angajatorilor și reprezentanți ai salariaților cu răspunderi specifice în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM) din cadrul instituțiilor de cultură și educație, au participat în perioada 4-7 aprilie la un curs de…
Căutare
Postări recente
- Mesajul de felicitare al președintelui CNSM, Igor Zubcu, dedicat Zilei Internaționale a Femeii
- Comitetul Executiv al FSLC s-a întrunit în ședință pentru a examina mai multe chestiuni importante
- Federația Sindicală a Educației și Științei și-a trasat prioritățile pe următorii cinci ani și și-a ales noua conducere
- Liderii sindicali din Leova, familiarizați cu noutățile în domeniul protecției social-economice a salariaților
- Sindicaliștii din comunicații au evaluat activitatea Biroului Executiv al FSCM pentru anul 2024 și au stabilit prioritățile pentru anul 2025