În contextul creșterii excesive a temperaturilor în țările europene, confederațiile sindicale europene solicită din nou Comisiei Europene adoptarea unei directive privind temperaturile maxime admise la locul de muncă. Aceasta vine pe fondul unor tragedii repetate înregistrate în Spania, Italia, Franța…


Odată cu venirea verii, taberele de odihnă administrate de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și-au redeschis porțile pentru miile de copii dornici de o vacanță plină de activități, distracție și experiențe de neuitat. Taberele „Camping” și „Perlele Nistrului”,…

Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) avansează în procesul de elaborare a noii Convenții Colective la nivel de ramură pentru domeniile educației și cercetării, valabilă pentru perioada 2026–2030. După Congresul al VIII-lea al FSEȘ, acest demers constituie una dintre…

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) atrage atenția agenților economici din întreaga țară asupra necesității stringente de a asigura măsuri eficiente de protecție a salariaților împotriva efectelor temperaturilor extreme, în special în perioadele caniculare. În contextul în care temperaturile…

În cadrul proiectului „Abilitarea forței de muncă din Moldova: consolidarea sindicatelor și promovarea drepturilor lucrătorilor în contextul aderării la Uniunea Europeană”, implementat de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) cu sprijinul Agenției Daneze pentru Dezvoltarea Sindicatelor (DTDA), în această…

Membrii Consiliului General al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova (FSCRE) s-au întrunit în perioada 22–29 iunie 2025, în România, în cadrul Forumului anual cu genericul „Muncă decentă și consolidarea dialogului social”, organizat în…

Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Constructoare de Automobile și Mașini Agricole din Republica Moldova, în colaborare cu Federația Sindicatelor din Energetică și Industrie, au organizat recent, în incinta Institutului Muncii, o activitate de instruire dedicată activului sindical. Instruirea s-a axat…

La finele săptămânii trecute, la data de 27 iunie 2025, Institutul Muncii a găzduit conferința internațională „Consultările și negocierile colective - viziune modernă asupra principiilor de bază ale parteneriatului social”, un eveniment organizat de Federația Sindicatelor din Construcții și Industria…

Peste 50 de instituții de instruire auto din întreaga țară, reprezentanți ai organizațiilor sindicale și patronale din ramură, ai Agenției Servicii Publice, s-au reunit la data de 27 iunie curent, în incinta Institutului Muncii, în cadrul Forumului Național al Școlilor…

Federația Sindicatelor Angajaţilor din Industria Construcţiei de Maşini şi Aparate şi Învăţămîntul Profesional de Profil „SindRăutMaş” a desfășurat la data de 24 iunie 2025 Congresul IV, un eveniment de importanță majoră, organizat în contextul aniversării a 35 de ani de…
Căutare
Postări recente
- Apelul sindicatelor europene pentru protecția lucrătorilor în condiții de caniculă
- Taberele CNSM – destinația preferată a copiilor pentru vacanța de vară
- Convenția Colectivă în domeniile educației și cercetării pentru anii 2026 – 2030, în faza finală de elaborare
- Măsuri de protecție a lucrătorilor din țară pe timp de caniculă
- Schimb de experiență peste Prut: Reprezentanții CNSM în vizită de studiu în România