Anual, la data de 17 mai, comunitatea internațională sărbătorește Ziua Mondială a Telecomunicațiilor și a Societății Informaționale. Cu acest prilej, Federația Sindicatelor din Comunicații din Republica Moldova (FSCM), în comun cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED), au organizat la…


În ajunul Zilei Internaționale a Familiei, marcată în întreaga lume la data de 15 mai, duminica trecută, la data de 14 mai, sindicaliști din raionul Ocnița au participat la masă rotundă cu genericul ”Rolul sindicatului în protejarea drepturilor familiei. Securitatea…

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a participat sâmbătă, 13 mai, la Târgul organizațiilor societății civile care s-a desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale, în „Orășelul European”, în cadrul evenimentelor dedicate marcării „Zilei Europei” în Republica Moldova. La cortul…

Peste 300 de salariați din ramura educației, membri de sindicat, au participat în perioada 13-14 mai la cea de-a XXI-a ediție a spartachiadei ramurale organizată de către Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ). Competițiile s-au desfășurat la tabăra de…

În perioada 12-13 mai curent, Sindicatul „DEMNITATE”, organizație membră a Federației Sindicatelor din Moldova “SINDLEX”, a organizat în incinta Caselor de Odihnă și Recuperare „Perlele Nistrului”, de la Vadul lui Vodă, forumul cu genericul „Marea familie sindical-polițienească”. În cadrul forumului,…

Comitetul Sectorial pentru Formare Profesională în Comerț, Hoteluri și Restaurante (CSFPCHR) a organizat la finele săptămânii trecute cea de-a VII-a ediție a concursului național „Campionatul Gastronomic pentru Juniori”, care s-a desfășurat în incinta Școlii Profesionale Nr. 2 din mun. Chișinău.…

Comisia națională pentru consultări și negocieri colective (CNCNC) și-a reluat activitatea la data de 5 mai curent. Pe agenda discuțiilor au fost incluse mai multe chestiuni importante, inclusiv cea legată de necesitatea imperativă de creștere a salariului minim pe țară.…

https://www.youtube.com/watch?v=MoeQ9yw0QGo

În perioada 4-6 mai, Chișinăul este gazda seminarului internațional „Negocierea colectivă și relațiile sociale în multinaționale” organizat de către Centrul European pentru Problemele Angajaților (EZA), cu participarea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM). La lucrările seminarului participă sindicaliști din…

Conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a avut miercuri, 3 mai, o întrevedere cu Veronica Sirețeanu, ministra Finanțelor, сu participarea reprezentanților centrelor sindicale național-ramurale și a ministerului, în cadrul căreia sindicaliștii au prezentat un șir de solicitări cu…
Author Info
- Name:Ion Sclifos
- Display:Ion Sclifos
- Email:ion.sclifos@cnsm.md
- Website:http://sindicate.md
- Total Post: 1083