Săptămâna curent, în cadrul vizitei la Berlin, Germania, unde în perioada 23-26 mai 2023 s-a desfășurat cel de-al 15-lea Congres al Confederației Europene a Sindicatelor (ETUC), Igor Zubcu, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), a avut o întrevedere cu Excelența Sa, Ambasadorul Republicii Moldova în Germania, Aureliu Ciocoi.

La întrevedere au participat Ghenadie Donos, președintele Federației Sindicale a Educației și Științei, și Margareta Strestian, președinta Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova.

Părțile au discutat despre activitatea mișcării sindicale, rolul acesteia în societatea germană și moldovenească, importanța aderării CNSM la Confederația Europeană a Sindicatelor.

De asemenea, în cadrul întrevederii au fost abordate subiecte precum procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană și rolul mișcării sindicale, situația cetățenilor moldoveni de pe piața muncii din Germania, inclusiv problemele cu care se confruntă și cum sunt respectate drepturile lor.

Igor Zubcu, președintele CNSM, a apreciat dialogul purtat cu Excelența Sa, Ambasadorul Republicii Moldova în Germania, Aureliu Ciocoi, drept unul constructiv, subliniind că sindicatele trebuie să joace un rol activ în procesul de europenizare a țării.