După mai multe runde de negocieri, recent, în raionul Rezina, a fost semnată Convenţia colectivă (nivel teritorial). Convenția stabileşte principiile generale de reglementare a raporturilor de muncă, fiind valabilă pentru perioada 2022-2026. Potrivit Verei Platon, reprezentanta Confederației Naționale a Sindicatelor…
Noutăți
Astăzi, 29 iulie, în cadrul ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective (CNCNC), partenerii sociali au semnat Convenția cu privire la dezvoltarea și promovarea parteneriatului social. Această Convenție are drept scop: impulsionarea parteneriatului social în Republica Moldova; întărirea rolului…
[Best_Wordpress_Gallery id="394" gal_title="Ședința Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective din 29 iulie 2022"]
La 27 iulie curent, a avut loc ședința extraordinară a Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective (CNCNC). Partenerii sociali au aprobat avizul CNCNC la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative, inițiativa legislativă nr.146 din 20.04.2022, care vizează…
Astăzi, 27 iulie, la Chișinău s-a desfășurat Congresul V Ordinar al Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI). La eveniment au participat factori de decizie din Republica Moldova și de peste hotare, inclusiv conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor…
Comitetul executiv al Federației Sindicatelor din Construcții și Industria Materialelor de Construcții ”SINDICONS”, întrunit la data de 22 iulie curent, în ședință ordinară, a examinat un subiect important ”Cu privire la susținerea Campaniei naționale ”Trecem pe alb””. Secretarul de Stat…
Reprezentanții Comisiei locale pentru consultări și negocieri colective din raionul Rezina, Organizației Internaționale a Muncii (OIM), Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, mediului de afaceri și patronatului, au discutat joi, 21 iulie, pe marginea procesului de elaborare și implementare a…
La 19 iulie curent, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Igor Zubcu, a avut o întrevedere cu reprezentanții Organizației Internaționale a Muncii (OIM) – Judith Dongus, ofițer profesional junior pentru dezvoltarea întreprinderilor și crearea locurilor de muncă din…
Astăzi, 18 iulie, a avut loc întrevederea președintelui Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Igor Zubcu, cu experții de la “SOCIEUX+”: Aliona Tutova, reprezentanta Ministerului Bunăstării Sociale din Letonia, și Aurelie Courtier, reprezentanta Serviciului de ocupare din Bruxelles, Belgia.…
Deși în ultimii ani au fost întreprinse mai multe măsuri care au vizat îmbunătățirea situației în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM), reformele demarate sunt lente, insuficiente, anevoioase și nu au dus la un rezultat scontat. Despre aceasta au…
Căutare
Postări recente
- Consiliul General al CNSM a examinat chestiuni stringente pe agenda mișcării sindicale. Sindicaliștii au stabilit un șir de obiective pentru 2025
- Solidaritate sindicală. CNSM a pichetat repetat Parlamentul Republicii Moldova
- Sindicaliștii vor picheta repetat Parlamentul Republicii Moldova
- Federația Sindicală a Educației și Științei a evaluat rezultatele campaniei de raportare și alegeri
- Rezultatele intermediare ale LEP Hîncești: Progrese semnificative în dezvoltarea forței de muncă și sprijinirea antreprenorialului local