Membrii Comisiei pentru consultări și negocieri colective din raionul Hîncești s-au întrunit astăzi, 22 martie, în cadrul unui seminar de instruire pentru a fortifica capacitățile în domeniul dialogului social și negocierilor colective.

La activitate au participat Iurie Levinschi, președinte al raionului Hînceşti, Aliona Grigoraș, vicepreședinta raionului, președinta Comisiei teritoriale, Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM, Ana Cimpoieșu, reprezentanta CNSM în raion, Sergiu Morari, consilier principal al CNSM.

Iurie Levinschi, președinte al raionului Hînceşti, a salutat membrii Comisiei pentru consultări și negocieri colective din raion, și a menționat importanța dezvoltării dialogului social și consolidării parteneriatului dintre părți pentru a soluționa problemele social-economice și negocierea Convenției colective.

Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM, a comunicat despre acțiunile CNSM în scopul asigurării protecției social-economice și juridice a membrilor de sindicat, inclusiv realizări din 2023 și obiective pentru 2024.

Cei prezenți au discutat despre mecanismele de dezvoltare a parteneriatul social și negocierile colective la nivel teritorial, modificările recente ale legislației în domeniul protecției social-economice, precum și problemele cu care se confruntă partenerii sociali la nivel de teritoriu.

Totodată, s-a discutat despre agenda de priorități a Comisiei pentru consultări și negocieri colective din raionul Hîncești, săptămâna viitoare urmând ca membrii acesteia să se întrunească într-o nouă ședință privitor la dezvoltarea Parteneriatului Local de Ocupare în raionul Hîncești.