„Realizări și priorități ale CNSM. Protecția social-economică a membrilor de sindicat” – acesta a fost subiectul principal al unui seminar de instruire organizat astăzi, 19 martie, la Nisporeni, cu participarea a circa 70 de sindicaliști din raion și reprezentanților administrației publice locale.

În dialog cu participanții la seminar, Sergiu Sainciuc, vicepreședinte a CNSM, a comunicat despre principalele realizări ale Confederației în ceea ce privește majorarea salariului minim, majorarea salariilor pentru unele categorii de angajați din sectorul bugetar și eforturile CNSM pentru majorarea salariilor în sectorul bugetar și cel real, procesul de consultări și negocieri colective la nivel național,  inițiativele CNSM promovate în cadrul Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, necesitatea dezvoltării parteneriatului social la nivel teritorial.

La rândul său, Polina Fisticanu, șefă a Departamentului protecție social-economică  a CNSM, a abordat mai multe subiecte cu privire la protecția social-economică a membrilor de sindicat, indemnizații pentru creșterea copilului: tipurile și cuantumul acestora, noi prevederi în domeniul asigurării asistenței medicale, concediul paternal, reexaminarea pensiilor.

Activitatea a fost moderată de Nina Guțanu, reprezentantă a CNSM în raionul Nisporeni. Ea s-a referit la situația în domeniul parteneriatului social la nivel teritorial, problemele social-economice care se află permanent în vizorul sindicaliștilor din raion. Sindicalista a subliniat importanța subiectelor abordate, utilitatea lor, apreciate de reprezentanții centrelor sindicale național-ramurale din raion prezenți la seminar.

În cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri, sindicaliștii discutat despre inechitățile care încă mai există în sistemul de salarizare în sfera bugetară, probleme cu care se confruntă reprezentanții administrației publice locale în domeniul salarizării, neclarități legate de transferul de la o funcție la alta, precum și alte probleme cu care se confruntă sindicaliștii din teritoriu.