Inițiativele de acordare din oficiu a indemnizațiilor pentru copii, puse în aplicare începând cu 1 ianuarie 2024, și alte măsuri de sprijin pentru familiile cu copii au fost prezentate la finele săptămânii trecute în cadrul evenimentului de lansare a campaniei de informare cu genericul „Indemnizații fără barieră”.

La evenimentul de lansare a campaniei au participat reprezentanții Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), Agenției Servicii Publice, Organizației Internaționale a Muncii, inclusiv reprezentanții Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM).

Elena Țîbîrnă, directoarea generală a CNAS, a menționat că „începând cu 1 ianuarie 2024 indemnizațiile adresate familiilor cu copii (indemnizația unică la nașterea copilului, indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani, indemnizația lunară pentru creșterea copilului, indemnizația lunară de suport pentru creșterea până la vârsta de 3 ani a copiilor gemeni sau a mai multor copii născuți dintr-o singură sarcină se stabilesc de către CNAS, din oficiu, mamei, iar în cazul în care mama nu întrunește condițiile de stabilire, se stabilește tatălui în baza datelor privind nașterea copilului disponibile în Registrul de Stat al Populației, fără a depune cerere la casa teritorială de asigurări sociale sau în mod electronic”.

Prezent la eveniment, Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM, a apreciat eforturile autorităților, partenerilor internaționali, în domeniul protecției social-economice a populației, protecției familiilor cu copii, prin această campanie fiind înlăturate mai multe inechități.

Sergiu Sainciuc a subliniat în mesajul său că salariul stă la baza tuturor prestațiilor, iar acesta trebuie să fie unul declarat și să fie combătută economia informală prin eforturi conjugate care vor duce la creșterea prestațiilor și contribuțiilor sociale.

Vicepreședintele CNSM a adăugat că mișcare sindicală se va implica în procesul de informare a populației despre obiectivele și prevederile campaniei „Indemnizații fără barieră” în cadrul vizitelor de lucru la nivel teritorial, în dialog cu salariații, membrii de sindicat, din toate ramurile economiei naționale.

Potrivit modificărilor legislative, aprobate în decembrie 2023, familiile cu copii nu mai sunt nevoite să depună cereri pentru următoarele tipuri de indemnizații: indemnizația unică la nașterea copilului; indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani; indemnizația lunară de suport pentru creșterea până la vârsta de 3 ani a copiilor gemeni sau a mai multor copii născuți dintr-o singură sarcină; indemnizația lunară pentru creșterea copilului – stabilită inițial pentru întreaga perioadă, până la împlinirea vârstei de 3 ani a copilului, cu posibilitatea de a solicita ulterior modificarea opțiunii pentru o perioadă de 12 luni sau 24 de luni.

Autoritățile estimează că în acest an, noile modificări vor viza 33 de mii de mame care vor beneficia de indemnizație unică la naștere și peste 114 mii de copii care vor primi indemnizație lunară de creștere și îngrijire a copilului până la vârsta de 3 sau 2 ani.

Pentru a afla mai multe informații despre campania „Indemnizații fără barieră”, accesați pagina web a CNAS www.cnas.gov.md.

Foto simbol