Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) va desfășura pe data de 6 octombrie curent masa rotundă dedicată Zilei Mondiale a Muncii Decente (ZMMD) cu genericul „Salariu minim conform standardelor europene”, în cadrul căreia vor fi abordate problemele social-economice cu care se confruntă salariații, membri de sindicat, acțiunile care sunt necesare a fi întreprinse pentru a contribui la asigurarea unei munci decente în Republica Moldova.

La evenimentul care va avea loc în incinta Institutului Muncii (mun. Chișinău, str. Zimbrului 10) începând cu ora 10:00, va participa conducerea CNSM, președinți ai centrelor sindicale național-ramurale, fiind invitați Alexei Buzu, ministru al muncii și protecției sociale, Leonid Cerescu, președinte al Confederației Naționale a Patronatului din Moldova, Ala Lipciu, coordonator național, Organizația Internațională a Muncii (OIM).

De asemenea, la această masă rotundă vor participa un grup de sindicaliști de la Confederația Națională Sindicală ”CARTEL ALFA” din România, în frunte cu președintele acesteia, Bogdan Iuliu Hossu.

În cadrul mai multor paneluri de discuții, participanții la această masă rotundă se vor referi la viziunea sindicatelor asupra unui salariu minim conform standardelor UE, experiența României în domeniul fixării salariului minim, viziunea autorităților și angajatorilor asupra salariului minim în Republica Moldova.

ZMMD (World Day for Decent Work) este marcată anual la 7 octombrie și a fost instituită la inițiativa Confederației Internaționale a Sindicatelor (ITUC). Potrivit ITUC, ZMMD este un prilej de mobilizare a sindicatelor din întreaga lume pentru a atrage atenția autorităților asupra provocărilor cu care se confruntă salariații în diverse regiuni ale lumii. În acest an, genericul internațional al activităților dedicate aceste zile este următorul: “Este timpul pentru o creștere a salariilor”.

Sunt invitați reprezentanții mass-media.

Pentru informații suplimentare contactați:

Departamentul relații internaționale, mass-media și tehnologii informaționale al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova

Tel: 022-26-65-90, 069 74 26 76.