La finele săptămânii trecute, în ajunul sărbătorii profesionale ,,Ziua lucrătorului din sistemul gaze și petrol”, marcată anual în prima duminică a lunii septembrie, Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova (FSCRE) în parteneriat cu S.A. ,,Moldovagaz” au organizat ediția a XXIX-a a Spartachiadei FSCRE și ediția a XIX-a a Spartachiadei S.A. ,,Moldovagaz”.

La deschiderea evenimentului au fost prezenți Margareta Strestian, președinta FSCRE, Vadim Ceban, președintele Consiliului de Administrație S.A. ,,Moldovagaz”, Lilia Franț, vicepreședinta Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Cristina Pereteatcu, secretar de stat la Ministerul Energiei, partenerii sociali din ramură, președinții organizațiilor sindicale membre ale FSCRE și reprezentanții Fundației ,,Energia”.

Margareta Strestian, președinta FSCRE, a adresat un mesaj de felicitare tuturor participanților menționând că Spartachiada se desfășoară sub egida Consiliului General al Federației, cu susținerea întreprinderilor și a comitetelor sindicale membre, având ca scop motivarea membrilor de sindicat pentru practicarea constantă a sportului și a modului sănătos de viață, promovarea culturii fizice și sportului pentru fortificarea sănătății și profilaxiei bolilor, afirmarea unui mod de viață sănătos precum și pentru consolidarea relațiilor de prietenie și schimbul de experiență între participanți.

În cadrul evenimentului de deschidere, Lilia Franț, vicepreședinta CNSM, a adresat un mesaj de salut participanților la evenimentul sportiv subliniind importanța practicării sportului în colectivele de muncă și promovări culturii sportului în societate. Vicepreședinta CNSM a înmânat ,,Insigna de Onoare” a CNSM  pentru contribuție și merite deosebite la consolidarea mișcării sindicale naționale, pentru activitate prodigioasă în realizarea funcției de protejare de către sindicate a drepturilor și intereselor social-economice, profesionale și de muncă ale salariaților, acordată mai multor sindicaliști din ramură.

Menționăm că în acest an a fost organizat Turul de Ciclism – ediția I, cu participarea cicliștilor amatori, Open Feminin și Masculin, pe traseul auto Arena Chișinău –  Vadul lui Vodă, baza sportivă a Casei de odihnă ,,Campingul din Vadul lui Vodă”, cu distanța de circa 28 km., la care au participat 26 cicliști amatori. Turul a fost organizat de FSCRE în parteneriat cu SA ,,Moldovagaz”, partenerii sociali și organizațiile sindicale membre din ramură, cu suportul antrenorilor și sportivilor Școlii Sportive Specializate de Ciclism, în frunte cu directorul școlii, Alexandru Oală. Sponsorul Turului de ciclism a fost Fundația pentru sprijinirea veteranilor și a angajaților din sistemul energetic „Energia”.

La competițiile sportive au participat 16 echipe, care au întrunit 480 de salariați, membri de sindicat. Conform Regulamentului Spartachiadei, competițiile sportive s-au organizat la următoarele probe: minifotbal, volei (bărbați și femei), tenis de masă, sărituri în lungime, șah, joc de dame, darts, tragerea odgonului, ridicarea greutăților. Competițiile sportive au fost evaluate de către un Colegiu de arbitri  alcătuit din 13 arbitri de talie națională și internațională, în frunte cu Veaceslav Prozorov, arbitru de categorie internațională.

Toate echipele participante au fost distinse cu ,,Cupa prieteniei”, iar echipele învingătoare au fost decorate cu diplome, cupe și premii bănești. Participanții la Turul de Ciclism au fost menționați cu medalie ,,FINISHER” și diplomă de participare.

Clasamentul final al Spartachiadei poate fi accesat pe pagina web a FSCRE www.fscre.md.