În contextul campaniei naționale „Organizația primară – energia mișcării sindicale”, la finele săptămânii trecute Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), și Lilia Franț, vicepreședinta CNSM, au efectuat o vizită de lucru la Agenţia Naţională Transport Auto (ANTA).

În dialog cu reprezentanții colectivului de muncă de la ANTA, conducerea CNSM a comunicat despre activitatea mișcării sindicale și beneficiile apartenenței la sindicate. De asemenea, părțile au discutat despre importanța contractului colectiv de muncă și beneficiile acestuia pentru salariați, inclusiv prioritățile CNSM pentru următoarea perioadă. La întrevedere a participat Vasile Chetrușca, director ANTA.

De asemenea, precizăm că această vizită de lucru a fost organizată la inițiativa președintelui Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor şi Drumarilor din Republica Moldova, Petru Lungu.

Menționăm că Agenţia Naţională Transport Auto este autoritatea care asigură implementarea documentelor de politici publice şi strategiilor naţionale de dezvoltare în domeniul transporturilor rutiere, controlează şi supraveghează respectarea legislaţiei naţionale şi internaţionale în domeniu de către operatorii de transport rutier şi de către întreprinderile ce desfăşoară activităţi conexe transportului rutier.

Amintim că, campania națională „Organizația primară – energia mișcării sindicale”, lansată de CNSM în luna martie curent, urmărește să contribuie la consolidarea și dezvoltarea instituțională a mișcării sindicale, la fortificarea OSP, pentru a promova valorile sindicalismului autentic, a spori rolul OSP și a dezvolta parteneriatul social. Mai multe informații despre campanie le puteți accesa aici.