Săptămâna curentă, 25 de salariați, membri de sindicat din cadrul Organizației Sindicale Primare (OSP) a Angajaților SRL „Ungheni – Gaz” și de la filialele sale „Călărași – Gaz”, „Nisporeni – Gaz” și „Ungheni-Gaz”, au fost instruiți în cadrul seminarului „Sănătatea și securitatea salariaților la locul de muncă”, organizat de Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova (FSCRE), cu participarea specialiștilor Inspectoratului Muncii al Sindicatelor, Vasile Siloci și Vladimir Gorban.
Prin intermediul acestei activități, FSCRE și-a propus drept obiectiv informarea continuă și sporirea nivelului de cunoștințe în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM) a salariaților la nivel de unitate. Grupul țintă l-au constituit lăcătuși ai Sectorului de Exploatare și Serviciul de Dispecerat și Intervenție Tehnica, maiștri ai sectorului de exploatare, ingineri SSM din cadrul SRL „Ungheni – Gaz”.
Potrivit președintei FSCRE, Margareta Strestian, securitatea și sănătatea în muncă este un pilon de bază în activitatea tuturor organizațiilor membre ale FSCRE, care presupune un înalt grad de responsabilitate a personalului implicat la prevenirea factorilor de risc și de accidentare la locul de muncă.
Totodată, președinta FSCRE a punctat principalele realizări referitor la protecția salariaților, membri de sindicat, în conformitate cu prevederile legislației muncii și Convenției Colective (nivel ramural) pentru anii 2022-2026, inclusiv provocările cu care se confruntă actualmente ramura.
De asemenea, cu mesaje de salut în cadrul activității au fost prezenți Ghenadie Munteanu, președintele OSP a Angajaților SRL „Ungheni – Gaz” și Sergiu Cațer, directorul SRL „Ungheni – Gaz”.
Specialiștii Inspectoratului Muncii al Sindicatelor au pus în discuție cele mai importante aspecte privind SSM: noile reglementări și cerințe minime în domeniul SSM; obligațiile angajatorului, obligațiile și drepturile lucrătorilor; constatarea stării de pericol grav și imediat de accidentare și aplicarea măsurilor de securitate ce se impun; acordarea primului ajutor medical (aspecte practice); utilizarea mijloacelor de protecție individuale și colective; răspunderea pentru încălcarea actelor normative de SSM; răspunderea disciplinară, contravențională, penală și materială.
Formatorii au demonstrat și explicat tehnici și metode de bază cu privire la acordarea primului ajutor medical în caz de accidentare la locul de muncă. Sindicaliștii au apreciat organizarea seminarului, actualitatea temelor expuse și a suportului material și metodic acordat.
Activitatea organizată de FSCRE și OSP a Angajaților SRL „Ungheni – Gaz” s-a desfășurat în conformitate cu Planul activităților educaționale pentru semestrul I al anului 2024 al centrului sindical național-ramural.