La data de 9 iulie a avut loc ședința lărgită a Consiliului tripartit pe lângă Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), în scopul examinării rezultatelor în domeniul politicilor de ocupare a forţei de muncă pentru semestrul I 2024 și prezentării indicatorilor preliminari preconizați pentru semestrul II 2024.

Precizăm că la această activitate au participat din partea CNSM, Elizaveta Iurcu, președinta Federației Sindicatelor din Comunicații din Republica Moldova, și Sergiu Iurcu, consilier superior în departamentul protecție social-economică al CNSM, care au avut mai multe intervenții pe marginea subiectelor abordate.

În raportul prezentat de către Raisa Dogaru, directoare ANOFM, s-a comunicat despre măsurile întreprinse de agenție la nivel național în ceea ce privește angajarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, profilul șomerilor înregistrați, activitățile de informare și campaniile organizare de ANOFM, serviciile oferite populației, organizarea cursurilor de formare profesională pe baza de voucher, conlucrarea cu refugiații din Ucraina, indicatori cu privire la situația pe piața forței de muncă.

În cadrul ședinței, sindicaliștii au accentuat necesitatea dezvoltării politicilor de formare profesională, în special în rândul tinerilor, pentru o mai bună încadrare a acestora pe piața muncii conform cerințelor actuale ale mediului de afaceri. Potrivit unor estimări, peste 60% din persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă nu au competențele necesare, solicitate pe piața muncii.

De asemenea, sindicaliștii au propus ca la una din ședințele viitoare ale Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective să fie discutat subiectul cu privire la situația de pe piața forței de muncă, politicile de ocupare, inclusiv problemele cu care se confruntă ANOFM legate de insuficiența de personal, remunerarea muncii salariaților din sistem, consolidarea capacităților instituționale ale ANOFM.

În contextul analizei indicatorilor prezentați de ANOFM, sindicaliștii au subliniat necesitatea unei analize minuțioase a acestora, în dinamică, pe parcursul mai multor ani, pentru a evalua impactul politicilor de ocupare a forţei de muncă la nivel național.

Sindicaliștii și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu scăderea drastică în ultima perioadă a numărului de șomeri înregistrați, una dintre cauze care ar putea duce la acest fenomen ar fi migrația forței de muncă. În acest sens, participanții la ședință au îndemnat mediul de afaceri să acorde mai multă atenție instruirii personalului, pentru a crește productivitatea muncii, să ofere salarii atractive, competitive, pentru a minimiza migrația forței de muncă.

Conform datelor ANOFM, de la începutul anului 2024, cu suportul subdiviziunilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă au fost plasate în câmpul muncii peste 8000 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, dintre care 3843 șomeri (48,0%) și 251 zilieri/angajați în baza unui contract de o perioadă de până la 3 luni.

Din cele 8000 de persoane plasate în câmpul muncii: 4037 sunt femei (50,5%),1259 persoane cu vârsta 55-63 ani (15,7%), 106 persoane cu dizabilități (1,3%), 69 cetățeni ai Republicii Moldova reveniți de peste hotare (0,9%), 31 persoane de etnie romă (0,4%) și 3 cetățeni străini.

Din numărul total de șomeri înregistrați în baza de date a ANOFM au fost plasați în câmpul muncii 3843 șomeri, din care: 1999 sunt femei (52,0%), 2352 din mediul rural (61,2%), 1200 tineri cu vârsta 16-35 ani (31,2%), 585 persoane cu vârsta 55-63 ani (15,2%).

ANOFM recomandă persoanelor care se află în căutarea unui loc de muncă să se adreseze la una din subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă pentru a beneficia de susținere la angajare.