Urmare a îndemnului Agenției ”Moldsilva” către societate de a participa la crearea noilor păduri pentru viitor, astăzi, 15 martie, membrii Comitetului Confederal al CNSM, aparatul CNSM și reprezentanți ai centrelor sindicale național ramurale au plantat puieți de stejar, pe o suprafață de 0,8 ha din cadrul Ocolului silvic Hîrjauca din cadrul Întreprinderii de Stat pentru Silvicultură Călărași. Activitatea a fost organizată la inițiativa Federației Sindicatelor din Silvicultură „SINDSILVA” din Republica Moldova.

CNSM încurajează sindicaliștii din toată țara și familiile lor să se implice în această campanie. Doar prin eforturi comune vom putea mări semnificativ suprafața pădurilor din Republica Moldova și vom crea un mediu de viață sănătos pentru generațiile următoare.

Campania se desfășoară în scopul mobilizării societății şi intensificării eforturilor de sporire a suprafeţelor împădurite. Mai multe detalii despre acțiunile de plantare pot fi găsite pe site-ul Agenției „Moldsilva”, la rubrica Participă la plantări Primăvara 2024.

Campania de plantare a arborilor este desfăşurată sub egida Președintelui Republicii Moldova. Anul trecut, prin Hotărâre de Guvern şi cu angajamentul silvicultorilor, a fost aprobat Programul Naţional de Extindere şi Reabilitare a Pădurilor, cu un scop final de 145 000 ha de terenuri împădurite şi reabilitate, în perioada 2023-2032. Genericul acestor acţiuni rămâne #generatiapadurii.

Potrivit datelor Agenției ”Moldsilva”, Republica Moldova are o împădurire de aproximativ 11% din suprafața țării. Anual, în țara noastră se desfășoară două campanii de împădurire, primăvara și toamna – în preajma Zilei Naționale a Înverzirii Plaiului.