Securitatea și sănătatea în muncă (SSM), atestarea locului de muncă, cercetarea accidentelor de muncă, elaborarea actelor normative la nivel de unitate în domeniul securitatea și sănătatea în muncă, evaluarea factorilor de risc – au fost tematicile unui seminar de instruire organizat la data de 31 octombrie, la Rezina, cu participarea a circa 70 de sindicaliști din raion.
Seminarul a fost organizat de Vera Platon, reprezentanta Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) în raionul Rezina, în conformitate cu planul de activitate pentru acest an, cu susținerea CNSM și a liderilor sindicali din raion.
Împreună cu Alexandru Pascari, inspector principal de muncă din cadrul Inspectoratului Muncii al Sindicatelor, participanții au abordat cele mai importante aspecte privind SSM.
Astfel, sindicaliștii au fost informați despre prevederile Regulamentului privind modul de cercetare a accidentelor de muncă, obligațiile și drepturile salariaților și angajatorilor, utilizarea corespunzătoare a mijloacelor de protecție individuale și colective, răspunderea pentru încălcarea actelor normative în domeniul SSM.
Sindicaliștii au aflat cum sunt clasificate accidentele de muncă, mecanismele de comunicare despre producerea accidentelor de muncă, cum are loc procesul de cercetare a accidentelor grave și mortale, pregătirea corectă, conform legislației, a actelor normative la nivel de unitate ce vizează domeniul SSM.
De asemenea, în cadrul seminarului, Vera Platon, reprezentanta CNSM în raionul Rezina, a informat sindicaliștii despre activitățile desfășurate pe parcursul anului 2023, menționând principalele realizări ale sindicatelor la nivel național privind protecția social-economică a salariaților, membri de sindicat.
La final, sindicaliștii au apreciat organizarea seminarului, importanța temelor expuse, dorind o continuitate a abordării acestor tematici, mulțumind formatorului, organizatorilor și conducerii CNSM pentru suportul acordat în organizarea seminarului dat.