Circa 100 de liderii sindicali din raionul Ștefan Vodă au participat marți, 17 octombrie, la un seminar de instruire organizat de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) în cadrul campaniei „Organizația primară–energia mișcării sindicale”.
La lucrările seminarului au fost prezenți Lilia Franț, vicepreședinta CNSM, Vinidict Lutenco, reprezentant CNSM în raionul Ștefan Vodă, Eugeniu Covrig, șef al Departamentului juridic al CNSM, Elena Anton, șefa Departamentului organizare, educație și informare al CNSM, Ana Moldovanu, consilieră superioară în Departamentul protecție social-economică al Confederației.
În cadrul activității, sindicaliștii au fost familiarizați cu obiectivele campaniei „Organizația primară – energia mișcării sindicale”, au primit „Ghidul liderului de sindicat” și au aflat informații utile cu privire la activitatea organizației sindicale primare.
De asemenea, sindicaliștii au discutat despre baza legislativă a activității organizației sindicale primare și contribuția sa la protecția social-economică a membrilor de sindicat, inclusiv probleme legate de protecția social-economică a salariaților și particularitățile sistemului de asigurări sociale din republica Moldova.
Participanții la seminar au apreciat organizarea acestuia drept un pas important în consolidarea organizațiilor sindicale din raionul Ștefan Vodă, iar cunoștințele acumulate vor fi aplicate în colectivele de muncă pentru a soluționa eficient problemele cu care se confruntă salariații, membrii de sindicat.
Detalii despre campania „Organizația primară – energia mișcării sindicale” le puteți accesa pe pagina web a CNSM aici.
Amintim că campania națională „Organizația primară–energia mișcării sindicale” se desfășoară în contextul proclamării de către CNSM a anului 2023 drept anul organizațiilor sindicale primare.