Interviu cu Monica Dovbenco, președinta Organizației sindicale primare din cadrul Centrului de Poștă Edineț a Î.S. „Poșta Moldovei”, reprezentantă a Federației Sindicatelor din Comunicații.

Acesta a fost realizat în cadrul campaniei  „Organizația primară – energia mișcării sindicale”, parte a unei serii de interviuri cu genericul „Istorii de succes ale femeilor lideri de sindicat din mediul rural”.

– Doamnă Dovbenco, cum ați început activitatea în cadrul sindicatelor?

– Lucrez în ramura comunicații poștale din anul 1994. Am devenit lider sindical în anul 2016. Anterior, am fost membră a Comitetului sindical de la întreprindere. Întreprinderea are peste 300 de angajați, toți fiind membri de sindicat, 90 la sută dintre angajați sunt femei. Activitatea sindicală m-a atras prin implicarea în activitățile desfășurate împreună cu tinerii colegi. Am început să participăm la diverse evenimente organizate de Federația Sindicatelor din Comunicații din Republica Moldova. Ulterior, am început să organizăm diferite excursii prin care am consolidat echipa, în România, Ucraina, la noi în țară, inclusiv activități de instruire și informare a salariaților, membrilor de sindicat.

– Care sunt principalele realizări din ultima perioadă?

– În anul 2020, un an foarte dificil din cauza pandemiei, a fost încheiat Contractul colectiv de muncă. Acest contract include mai multe beneficii pentru salariați, membri de sindicat, facilități care nu au existat până în anul 2020. Este vorba despre adausuri la salariu, prime pentru salariați, zile de odihnă suplimentare acordate salariaților, prilejuite de diferite evenimente de familie, pentru rezultate obținute în activitatea profesională. Avem o colaborare foarte bună cu administrația instituției, aceasta este deschisă la diverse inițiative care vin din partea organizației sindicale. În timpul pandemiei, poștașii au fost printre cei mai afectați. În rândul lor s-au înregistrat foarte multe infecții cu coronavirus. Cei care au fost afectați de pandemie au primit sprijin din partea Federației Sindicatelor din Comunicații. Fiecare salariat care a avut de suferit a primit un suport material.

 – Ce proiecte ați reușit să implementați în cadrul centrului poștal?

– În anul 2018, am absolvit Școala Sindicală din Moldova. Am implementat cu succes un proiect în domeniul securității și sănătății în muncă. În cadrul acelui an am organizat activități de informare, au fost elaborate și distribuite pliante informative. Angajații centrului au fost informați despre importanța respectării normelor și cerințelor în domeniul securității și sănătății în muncă, despre metode de prevenire a accidentelor de muncă. S-a dovedit a fi un proiect reușit. Nu am avut accidente de muncă sau incidente legate de protecția muncii.

– Care sunt principalele probleme cu care vă confruntați?

– Instituția noastră traversează o perioadă de criză. De la 1 septembrie 2023, s-au comasat centrele raionale poștale în centre regionale. Centrul poștal Edineț a fost comasat cu alte trei raioane: Briceni, Dondușeni și Ocnița. În urma acestor comasări, au fost concediate zeci de persoane care activau în centrele raionale poștale. Problema este legată de depopularea localităților rurale. Cu părere de rău, tinerii pleacă de la sate. Cu cât mai mult scade numărul populației, cu atât angajații poștei au mai puține ore de muncă. Problema migrației este foarte complexă și are un impact destul de semnificativ asupra activității mai multor instituții care prestează servicii populației, în special, în mediul rural. Încercăm să oferim suport acestor oameni, care și-au pierdut locurile din lucru din cauza comasărilor, dar este o problemă complicată, pentru că în localitățile rurale sunt puține oportunități de angajare în câmpul muncii. Munca în cadrul poștei este interesantă. Avem poștași care activează de mai bine de 40 de ani. Dar nivelul de salarizare a angajaților din cadrul poștei lasă de dorit. Vorbim despre un salariu cu mult mai mic decât salariul mediu pe economie. Din acest motiv, puțini tineri vin să muncească la poștă. Tinerii pot fi atrași la un loc de muncă printr-un salariu motivant.

– Cum sunt respectate drepturile femeilor în teritoriu?

– Femeile din cadrul instituției noastre își cunosc bine drepturile, sunt informate. Problema migrației afectează viața femeilor de la sate, dar ele reușesc să îmbine activitatea profesională cu activitățile casnice, de familie. Nu avem cazuri de discriminare la locul de muncă. Suntem la curent cu eforturile autorităților și ale societății civile în ceea ce privește combaterea fenomenului violenței de gen. Este important ca femeile să fie implicate în cât mai multe activități la nivel de comunitate. O persoană informată este o persoană protejată.

– Care ar fi mesajul dvs. pentru femeile sindicaliste?

– Femeilor sindicaliste le doresc mult curaj, sănătate, să obțină rezultate frumoase, noi realizări în activitatea profesională și în cea sindicală. Și, bineînțeles, să fie fericite și împlinite în viața personală, de familie.

– Vă mulțumim pentru interviu și vă urăm succes!

Interviu realizat de Ion Sclifos

Mai multe informații despre campania „Organizația primară – energia mișcării sindicale” puteți accesa pe pagina web a CNSM www.sindicate.md și pe site-ul www.vocea.md.