Conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a avut miercuri, 6 septembrie, o întrevedere cu o delegație de la Federația Sindicatelor din Ucraina (FPSU) condusă de Yevgen Drapiatyi, vicepreședinte FPSU. Părțile au discutat despre prioritățile de colaborare pentru următoarea perioadă și organizarea unor activități comune.

Cei prezenți au făcut un schimb de opinii despre activitatea mișcării sindicale din Republica Moldova și Ucraina, prioritățile în domeniul protecției social-economice a salariaților, membri de sindicat, situația în domeniul dialogului social, rolul organizațiilor sindicale în procesele legate de aderarea la Uniunea Europeană, implicarea sindicatelor din Republica Moldova în gestionarea crizei refugiaților din Ucraina și suportul oferit refugiaților ucraineni în ceea ce privește încadrarea în câmpul muncii.

Președintele CNSM, Igor Zubcu, a reiterat deschiderea de a dezvolta relațiile de colaborare dintre cele două organizații sindicale. Liderul sindical a menționat că în această perioadă de criză este importantă conjugarea eforturilor pentru a identifica soluții la problemele cu care se confruntă salariații, membrii de sindicat.

Yevgen Drapiatyi, vicepreședinte FPSU, a relatat despre situația din Ucraina la etapa actuală, problemele cu care se confruntă sindicaliștii și provocările pe care le trăiesc zi de zi în condiții de război. Drapiatyi și-a exprimat recunoștința pentru susținerea acordată de cetățenii Republicii Moldova în contextul războiului din Ucraina.

De asemenea, s-a discutat despre implementarea unor proiecte de interes comun, inclusiv semnarea unui Memorandum de înțelegere dintre CNSM și FPSU pentru a dezvolta relațiile de colaborare în diferite domenii.

Conform datelor CNSM, circa 30 de mii de refugiați din Ucraina au fost cazați la sanatoriile Confederației. De asemenea, refugiații și-au găsit adăpost la Institutul Muncii. Totodată, CNSM și centrele sindicale național-ramurele au organizat campanii de suport a refugiaților și au susținut eforturile autorităților de a gestiona criza generată de războiul din Ucraina.

Precizăm că Federația Sindicatelor din Ucraina este cel mai mare sindicat din Ucraina. Rândurile sale includ 3 milioane de membri de sindicat. FPSU include 46 de sindicate ucrainene și 25 de asociații profesionale.