arton26638-d33ba

Comitetul Executiv al Consiliului Regional Pan-European (PERC) al Confederației Internaționale a Sindicatelor (ITUC) s-a întrunit în cadrul celei de-a 20-a reuniuni, care a avut loc la data de 10 martie, la Bruxelles, Belgia. La activitate, în cadrul căreia au fost puse în discuție mai multe subiecte și declarații importante, a participat Lilia Franț, vicepreședinta Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM).

În mesajul secretarului general al PERC, Esther Lynch, se arată că este imperativ ca mișcarea sindicală să rămână pe deplin concentrată pe rezolvarea problemelor grave cu care se confruntă lucrătorii. „Reuniunea Comitetului Executiv PERC din 10 martie are loc într-un moment de adâncire a crizei costului vieții. Atacurile asupra sindicatelor și lucrătorilor se intensifică în toată Europa. Importanța rolului sindicatelor și solidaritatea sindicală internațională în contracararea acestor atacuri și în protejarea lucrătorilor ocupă o prioritate pe agenda PERC”, a menționat Esther Lynch.

Secretarul general al PERC s-a referit la acțiunile de sprijin ale PERC îndreptate spre susținerea sindicaliștilor din Belarus, Ucraina, Turcia, Tunisia, unde au fost înregistrare abuzuri împotriva organizațiilor sindicale și îngrădiri ale drepturilor sindicale, condamnate ferm la nivel internațional.

Totodată, în cadrul reuniunii a fost adoptată o declarație prin care mișcarea sindicală europeană condamnă agresiunea Federației Ruse în Ucraina și își exprimă solidaritatea cu sindicaliștii ucraineni în demersurile lor de a apăra drepturile membrilor de sindicat.

O altă declarație adoptată la Bruxelles,  întitulată „Opriți criza costului vieții: creșteți salariile, impozitați profiturile, protejați oamenii!”, cheamă guvernele să depună mai multe eforturi pentru a îmbunătăți situația social-economică precară în care se află milioane de lucrători ca urmare a crizei economice.

„Sunt necesare măsuri urgente pentru a contracara criza costului vieții: creșteri ale salariilor, sprijin pentru familiile nevoiașe, plafoane de prețuri, impozitare și redistribuirea profiturilor și a bogăției în exces. Ar trebui implementate măsuri anti-criză de solidaritate, inclusiv sprijin direcționat pentru cei care au cea mai mare nevoie. Salariul minim trebuie crescut, negocierile colective trebuie promovate și susținute”, se arată în declarație.

În context, Comitetul Executiv al PERC solicită următoarele:

  • Creșterea salariilor în concordanță cu creșterea costului vieții, asigurarea unei cote echitabile pentru lucrători de productivitate crescută și măsuri de promovare a negocierilor colective ca cea mai bună modalitate de a obține salarii echitabile și o economie durabilă.
  • Sprijin orientat pentru persoanele care nu pot să plătească facturile la energie, să cumpere alimente și să plătească chirie; dreptul la hrană și la o locuință caldă face parte din drepturile omului și trebuie protejat. Oamenii în sărăcie nu pot plăti facturile care sunt peste posibilitățile lor. Este necesară interzicerea deconectărilor de la sistemele electrice și alte utilități.
  • Introducerea unui plafon al prețurilor la energie și a unei taxe neechivoce pe profiturile excedentare ale companiilor din energie și ale altor companii, astfel încât acestea să nu poată specula asupra crizei, precum și alte măsuri.
  • Sprijin anticriză și mecanisme de solidaritate pentru a proteja veniturile și locurile de muncă din industrie, servicii și sectorul public, inclusiv măsuri de protecție a locurilor de muncă, măsuri de finanțare pentru a contracara această criză, dar ținând cont de procesele de tranziție echitabilă.
  • Reformarea pieței de energie. Este necesar să recunoaștem că energia este un bun public și să luptăm cu cauzele crizei, precum lipsa investițiilor în energia verde și consecințele privatizării.
  • Asigurarea unui loc la masă pentru ca sindicatele să elaboreze și să implementeze măsuri anticriză prin dialog social. Aceasta este o metodă dovedită de gestionare a crizelor cu succes.

Totodată, în cadrul reuniunii s-a discutat despre activitatea Comitetelor de Tineret și Femei ale PERC, pregătirea Asambleei Generale a PERC care se va desfășura în decembrie 2023.

De asemenea, la data de 11 martie curent, Lilia Franț, vicepreședinta CNSM, a participat la reuniunea Consiliului General al Confederației Internaționale a Sindicatelor în cadrul căreia au fost discutate mai multe chestiuni legate de activitatea ITUC.

Amintim că Consiliul Regional Pan-European al Confederației Internaționale a Sindicatelor a fost creat în anul 2007 pentru a consolida activitatea membrilor ITUC din regiune, precum și pentru a aborda diverse probleme specifice țărilor din Europa și Asia Centrală. CNSM a devenit membră a Confederației Internaționale a Sindicatelor în anul 2010. ITUC întrunește în rândurile sale 331 centre sindicale naționale din 163 de țări și regiuni, cu un total de circa 200 milioane de membri.

Mai multe informații despre activitatea PERC le puteți accesa aici: https://perc.ituc-csi.org/?lang=en