319072800_504173095021704_6805330601406786336_n

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a organizat vineri, 9 decembrie, la Hîncești, masa rotundă cu genericul „UNIȚI și UNITE pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și fetelor”. Activitatea s-a desfășurat în contextul campaniei  „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, lansate de Organizația Națiunilor Unite.

Evenimentul a reunit circa 40 de persoane, printre care sindicaliști din raionul Hîncești și reprezentanți ai CNSM, reprezentanți ai administrației publice, Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă din raion și de la Centrul social anti-violență „Helmut Wolf”, instituție care susține victimele violenței domestice, femei și copii din raionul Hîncești.

Cu un cuvânt de salut, la activitate a fost prezent Anatolie Loghin, vicepreședintele raionului Hîncești, care a apreciat organizarea mesei rotunde, importanța tematicii abordate, exprimînd totodată deschiderea pentru dezvoltarea colaborării cu organizațiile sindicale din raion pentru fortificarea parteneriatului social.

Prezentă la activitate, Lilia Franț, vicepreședinta CNSM, a subliniat importanța implicării partenerilor sociali din raion în activitățile desfășurate în cadrul campaniei „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, menită să sensibilizeze societatea și factorii de decizie cu privire la fenomenul violenței în bază de gen. De asemenea, vicepreședinta CNSM a menționat importanța promovării unor politici eficiente cu privire la asigurarea egalității de gen, inclusiv la locul de muncă.

La rândul său,  Eugeniu Covrig, șef al Departamentului juridic al CNSM, s-a referit la prevederile Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr. 190 privind eliminarea violenței și a hărțuirii la locul de muncă, rolul acesteia în apărarea drepturilor și intereselor de muncă ale salariaților, care este promovată intens de către organizațiile sindicale pentru a fi ratificată de către Republica Moldova.

Zinaida Baraghin, specialistă la Centrul social anti-violență „Helmut Wolf”, a vorbit despre asistența pe care instituția o acordă victimelor violenței în familie, care este de fapt un adăpost pentru femeile agresate și copii acestora. La acest Centru femeile agresate pot beneficia de susținere în orice zi și la orice oră, pot primi consultație juridică și psihologică. De asemenea, Vladislav Ciubotaru, specialist la Agenția teritorială pentru Ocuparea Forței de Muncă, a specificat că victimele violenței în familie au oportunitatea de a beneficia de cursuri de formare și recalificare pentru a se încadra mai lesne în cîmpul muncii.

Ana Cimpoieșu, reprezentanta CNSM în raionul Hîncești,  vicepreședintă a Comisiei de Femei a CNSM, a subliniat că astfel de activități sunt extrem de necesare pentru a asigura o bună informare la nivel de societate despre fenomenul violenței în bază de gen, a înlătura stereotipurile care încă mai există în societate, și, astfel, a pune capăt violenței îndreptate împotriva femeilor.

Amintim că campania „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen” este organizată anual, la nivel internațional, în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie, când sunt marcate Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și Ziua Internațională a drepturilor omului. Evenimentele desfășurate în cadrul campaniei au drept scop sensibilizarea publicului cu privire la fenomenul violenței față de femei ca fiind cea mai răspândită încălcare a drepturilor omului la nivel mondial.