arton26344-485ce

În cadrul Congresului V al Confederației Internaționale a Sindicatelor (ITUC), care se desfășoară în perioada 17-22 noiembrie la Melbourne, Australia, unde este stabilită agenda globală pentru sindicate, au fost organizate alegeri ale organelor de conducere. Astfel, cei peste 1000 de delegați din peste 120 de țări l-au ales în calitate de nou secretar general al ITUC pe Luca Visentini, în prezent secretar general al Confederației Europene a Sindicatelor (ETUC).

După alegerea sa, Luca Visentini a declarat: „Mă simt incredibil de mândru că am această oportunitate de a conduce ITUC și de a reprezenta mișcarea sindicală. Vă mulțumesc pentru încrederea acordată. Îi aduc un omagiu lui Sharan Burrow pentru conducerea sa remarcabilă a ITUC. Realizările ei, împreună cu echipa sa, vorbesc de la sine. Ați reușit să construiți o organizație puternică și respectată, care este cu adevărat vocea globală a lucrătorilor.”

„Dar îmi dau seama că acesta este o perioadă dificilă. Lumea se află în pragul unei crize economice, iar cei care muncesc sunt în prima linie pentru a face față provocărilor. Mulți oameni trăiesc deja consecințele crizei. În același timp, pacea și democrația sunt amenințate, iar mișcările de extremă dreaptă pun în pericol drepturile omului, ale muncitorilor și ale sindicatelor.”, a adăugat noul secretar general al ITUC.

În mandatul sau, Luca Visentini va pune accent pe stabilirea unui model economic bazat pe respectarea „Noului contract social” – document de politici și strategii orientate spre crearea de locuri de muncă ecologice, drepturi ale lucrătorilor, salarii juste, protecție socială, egalitate și incluziune.

Amintim că în cadrul Congresului au fost expuse luări de cuvânt ale conducerii ITUC, reprezentanților Organizației Internaționale a Muncii, Organizației Națiunilor Unite, delegaților din diferite țări. Sindicaliștii au adoptat documente importante cu privire la activitatea ITUC și au examinat raportul de activitate pentru perioada 2019 – 2022. De asemenea, a fost organizat un eveniment special în cadrul căruia sindicaliștii au condamnat războiul din Ucraina și au chemat la pace.

Delegația Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova la acest eveniment global al mișcării sindicale este formată din Igor Zubcu, președinte al CNSM, și Polina Fisticanu, șefa Departamentului protecție social-economică a CNSM. Confederația a devenit membră a ITUC în anul 2010.