IMG-2782

În cadrul vizitei de lucru în Republica Moldova, care are loc în perioada 5-7 septembrie, reprezentanții Biroului Organizației Internaționale a Muncii pentru Activitățile Lucrătorilor (OIM-ACTRAV) și conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) au avut la data de 6 septembrie o întrevedere cu Mihail Popșoi, vicepreședintele Parlamentului și Dan Perciun, președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie.

Discuțiile s-au axat pe prioritățile guvernării în domeniul protecției sociale și al relațiilor de muncă, reformele și politicile în domeniul social-economic promovate de autorități care vizează asigurarea echității sociale, promovarea parteneriatului social. De asemenea, au fost discutate propunerile sindicatelor privind necesitatea consolidării dialogului social, îmbunătățirea politicilor social-economice prin creșteri de salarii și susținerea populației vulnerabile.

Totodată, în cadrul discuțiilor părțile s-au referit la obiectivele Parlamentului de legislatura a XI-a care se țin de majorarea alocațiilor sociale, situația din agricultură și eficientizarea muncii în sectorul public.

La rândul lor, reprezentanții OIM-ACTRAV au accentuat deschiderea de a oferi țării noastre consultanță și asistență tehnică în domenii precum promovarea oportunităților egale de angajare pentru femei și bărbați, securitate socială, susținerea dezvoltării dialogului social, sporirea nivelului protecției sociale a populației.

Precizăm că săptămâna curentă, delegația de la OIM-ACTRAV, în frunte cu Maria Helena Andre, directoarea organizației, au avut întrevederi cu conducerea CNSM și președinții centrelor sindicale național-ramurale, Simon Springett, coordonator rezident al Organizației Națiunilor Unite în Moldova, prim-ministra Natalia Gavrilița, și au vizitat sanatoriul „Bucuria-Sind” din Vadul lui Vodă unde au aflat informații detaliate despre organizarea procesului de găzduire a refugiaților ucraineni.