IMG_5317

Membrii Comitetului Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor (CNSM) s-au întrunit joi, 1 decembrie, în cadrul ședinței ordinare, pentru a pune în discuție mai multe chestiuni de importanță social-economică care se referă la activitatea mișcării sindicale pentru următoarea perioadă.

Conform ordinii de zi a ședinței, sindicaliștii au discutat pe marginea amendamentelor CNSM la proiectul de lege privind modificarea unor acte normative (politica fiscală și vamală pentru anul 2023), la proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2023, la proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023, planul de activitate al Confederației pentru semestrul I al anului 2023.

Amendamentele CNSM la proiectul de lege privind modificarea unor acte normative (politica fiscală și vamală pentru anul 2023) conțin un set de măsuri îndreptate spre protecția social-economică a salariaților. Pentru a nu admite diminuarea veniturilor populației, ca urmare a creșterii extrem de înalte a prețurilor și tarifelor, sindicaliștii au elaborat mai multe propuneri care se referă la majorarea mărimilor scutirilor personale. De asemenea, sindicaliștii propun scutirea de plata impozitului pe venit, a contribuțiilor de asigurări sociale de stat și primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală, a plăților efectuate de angajator în favoarea salariatului pentru acoperirea cheltuielilor suportate de ultimul în desfășurarea muncii la domiciliu și muncii la distanță. Amendamentele CNSM la proiectul dat pot fi accesate aici.

CNSM propune majorarea transferurilor de la bugetul de stat pentru asigurarea persoanele neangajate prevăzute la art. 4, alin. (4) al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală nr. 1585/1998, pentru care Guvernul  are calitatea de asigurat, pornind de la numărului persoanelor neangajate pentru care Guvernul are calitatea de asigurator (la data de 31 decembrie a anului precedent anului de gestiune) și prima de asigurare obligatorie de asistență medicală, calculată în sumă fixă pentru anul 2023 în mărime de 12636 lei.

De asemenea, se propune stabilirea reducerilor prevăzute la alin. (3) – (6) ale art.4 din proiectul de lege, în procente față de prima de asigurare obligatorie de asistență medicală calculată în sumă fixă, stabilită pentru anul 2023 în mărime de 12636 de lei, pentru achitarea anticipată a primei medicale în sumă fixă, așa cum era prevăzut în legile anuale ale fondurilor din anii precedenți, pornind de la faptul că conform notei informative la proiect, 97,2% dintre asigurați vor achita prima în sumă fixă beneficiind de reduceri până la data de 31 martie 2023.

Amendamentele CNSM la proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2023, care includ propuneri cu privire la introducerea finanțării din contul fondului măsurilor de profilaxie a cheltuielilor pentru procurarea biletelor de tratament balneosanatorial în mărime de 50 de mil. de lei pentru anul 2023, examinarea posibilității personalizării unei părți din prima de asigurare obligatorie de asistență medicală,  pot fi accesate aici.

În contextul situației social-economice din țară și reducerii puterii de cumpărare, CNSM consideră oportun examinarea posibilității indexării la rata inflației a indemnizațiilor lunare pentru creșterea copilului pentru persoanele asigurate și planificarea în acest sens a resurselor financiare în bugetul asigurărilor sociale în anul 2023. Totodată, sindicaliștii insistă asupra alocării mijloacelor financiare pentru tratamentul balneosanatorial a persoanelor asigurate pentru anul 2023 în mărime de 65 de mil. de lei în loc de 30 de mil. de lei prevăzute în proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023. Amendamentele CNSM la proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023, care conțin și alte propuneri, pot fi accesate aici.

Precizăm că planul de activitate al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova pentru semestrul I al anului 2023, aprobat de membrii Comitetului Confederal, se referă printre altele la pregătirea chestiunilor pentru examinare la ședința Consiliului General și la ședințele Comitetului Confederal, organizarea și desfășurarea activităților consacrate Zilei Internaționale a solidarității oamenilor muncii – 1 Mai, Zilei sindicalistului, conlucrarea cu partenerii sociali, colaborarea cu organizații internaționale.

Totodată, membrii Comitetului Confederal al CNSM au fost informați despre rezultatele Congresului V al Confederației Internaționale a Sindicatelor (ITUC) și participarea reprezentanților CNSM la acest for sindical internațional, agenda mișcării sindicale internaționale axate pe Noul contract social, alegerea noii conduceri a ITUC, prioritățile trasate de Luca Visentini, noul secretar general al ITUC, pentru următoarea perioadă. De asemenea, au fost abordate mai multe chestiuni ce vizează activitatea organizatorică a Confederației.

Amintim că Comitetul Confederal este organul de conducere al CNSM în perioada dintre ședințele Consiliului General. Comitetul Confederal definește pozițiile Confederației în probleme de actualitate sindicală națională și internațională, îndeplinește rezoluțiile și hotărârile Congresului, Consiliului General, elaborând planuri concrete de acțiuni.