În cadrul ședinței ordinare a Comisiei de consultări și negocieri colective nivel de ramură: Federația Sindicală a Educației și Științei din Republica Moldova (FSEȘ) și Ministerul Educației și Cercetării (MEC), organizată recent la Chișinău, au fost discutate un șir de probleme cu care se confruntă salariații din învățământ, inclusiv revendicările FSEȘ.
Cele trei probleme de bază abordate în cadrul comisiei s-au referit la următoarele subiecte:
1. realizarea propunerilor FSEȘ vizând majorarea cuantumului sporului lunar pentru titlul științific și/sau științifico-didactic;
2. corectitudinea implementării modificărilor introduse în Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar (Legea nr. 305 din 19.12.2024) și necesitatea unor concretizări;
3. problema remunerării inadecvate și disproporționate a colaboratorilor organului local de specialitate în domeniul învățământului (OLSDÎ) și a unor variante propuse de FSEȘ pentru soluționarea ei.
În ceea ce privește primul subiect, potrivit ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, MEC a identificat o soluție și se pregătesc unele modificări în cadrul legal care să permită tuturor cercetătorilor din instituțiile aflate la autogestiune economico-financiară să beneficieze de aceste sporuri. Urmează în perioada februarie-martie să se realizeze modificările necesare în legislație, pentru ca aceste sporuri salariale majorate să fie implementate începând cu 1 septembrie 2025.
La chestiunea a doua, sindicaliștii au adus la cunoștință ministrului Educației și Cercetării că în adresa FSEȘ au parvenit mai multe mesaje, apeluri în care reprezentanții sindicatelor teritoriale își exprimă îngrijorarea față de noile modificări ale Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, adoptate prin Legea nr. 305 din 19.12.2024 (în vigoare de la 01.01.2025).
Potrivit celor relatate de reprezentanții sindicatelor teritoriale, specialiștii din contabilitățile autorităților publice locale susțin că recentele modificări ale Legii nr. 270/2018 au provocat o discordanță în aplicarea art. 10, art. 12 alin. (2) și pct. 11 din notele la tabelul 1 al Anexei nr. 7 a legii menționate. Se remarcă faptul că redacția actuală a punctului 11 din notele la tabelul 1 al Anexei nr. 7 din Legea nr. 270/2018 diminuează componenta salariului de bază, stipulată de art. 12 din lege și în cele din urmă influențează mărimea plăților pentru sporul cu caracter specific, sporul pentru performanță, premiul anual și, respectiv, salariul lunar total al cadrului didactic.
S-a specificat că FSEȘ este total împotriva micșorării/diminuării salariilor lunare ale cadrelor didactice solicitându-se o intervenție urgentă pentru modificarea pct. 11 din notele la tabelul 1 al Anexei nr. 7 a Legii nr. 270/2018, substituind sintagma „spor lunar” cu cuvintele „plata lunară”.
Potrivit sindicaliștilor, cel mai dificil subiect din agenda ședinței a fost discuția privind propunerile FSEȘ pentru majorarea salariilor colaboratorilor OLDSÎ, chestiunea cu privire la problema remunerării inadecvate și disproporționate a colaboratorilor OLSDÎ, informația fiind consultată prealabil cu specialiștii direcțiilor învățământ din raioane.
În legătură cu acest subiect, sindicaliștii au venit cu mai multe propuneri menite să micșoreze decalajul nivelului de salarizare dintre specialiștii din cadrul direcțiilor de învățământ față de salariile cadrelor didactice. Detalii despre propunerile sindicaliștilor pot fi accesate pe pagina de Facebook a FSEȘ.
În final, s-a convenit ca această problemă, subiectul 3, să fie examinată complex, în regim de urgență, iar la data de 20 martie 2025 să fie organizată o ședință comună cu participarea reprezentanților MEC, OLDSÎ și FSEȘ, la Institutul Muncii, pentru a examina variante de soluții pentru problema revizuirii politicilor și a mecanismelor de salarizare a angajaților OLSDÎ.
Foto simbol