Potrivit prevederilor Convenției colective în ramura construcțiilor, Capitolul VI Securitatea și sănătatea la locul de muncă (SSM), părțile semnatare au prevăzut că vor avea consultări obligatorii pentru promovarea celor mai eficiente măsuri de îmbunătățire a condițiilor de muncă la nivel de unitate.
Unitățile economice, la rândul lor, vor constitui Comitete pentru securitate și sănătate în muncă cu atribuții prevăzute în legislație, precum și în Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a comitetelor menționate și aprobate în modul stabilit.
În acest context, în fiecare an, Federația Sindicatelor din Construcții și Industria Materialelor de Construcții „SINDICONS” își începe realizarea Programului anual de activitate cu instruirea membrilor Comitetelor SSM din cadrul companiilor din ramură, precum și responsabililor de SSM desemnați de angajatori, lideri de sindicat și membri ai Consiliului de specialitate SSM de pe lângă Comisia pentru consultări și negocieri colective la nivel ramural.
Astfel, la 22 februarie 2024, persoanelor interesate și implicate în domeniul SSM li s-a oferit posibilitatea să participe la o instruire care s-a desfășurat în incinta Institutului Muncii al CNSM. În calitate de formator a fost invitat reprezentantul Inspectoratului de Stat al Muncii, Bînzari Vitalie, care a oferit răspunsuri la întrebările participanților la seminar.
Prezent la acest seminar, Cătălin Țacu, directorul Inspectoratului de Stat al Muncii, în discursul său a vorbit despre politica statului în domeniul SSM, pe fundalul reformelor care s-au produs în cadrul instituției pe care o conduce.
De asemenea, Ion Stratulat, vicepreședintele Federației Patronatelor din Construcții și Producerea materialelor de Construcții, s-a referit la dialogul partenerilor sociali din ramură pe segmentul SSM și a dat o apreciere a activităților comune organizate în acest sens.
În cadrul discuțiilor, au fost abordate mai multe subiecte legate de situația în ramură la capitolul SSM, cooperarea organului de control cu partenerii sociali, implicarea tuturor părților în activități de combatere a muncii nedeclarate, organizarea campaniilor de informare la întreprinderile din ramură și alte activități care pot conduce la reducerea muncii neformale și la o concurență loială pe piața muncii.
Totodată, participanții au manifestat un interes sporit referitor la elaborarea corectă a documentelor pe domeniul SSM în cadrul întreprinderii, evaluarea factorilor de risc la locul de muncă, lucrul în condiții nocive, activitatea comitetelor SSM din cadrul întreprinderilor, instruirea în domeniul SSM a salariaților.
În cadrul seminarului au fost organizate activități în grup unde formabilii au avut posibilitatea să-și demonstreze abilitățile și cunoștințele acumulate în timp pentru a le discuta în plen. Din relatările participanților s-a constatat că astfel de seminare sunt necesare și utile, iar procesul de instruire este necesar să se desfășoare continuu pentru a facilita schimbul de experiență și bune practici.