Parlamentul Republicii Moldova a demarat procesul legislativ de ratificare a Convenției Organizației Internaționale a Muncii (OIM) nr. 190 privind eliminarea violenței și a hărțuirii la locul de muncă. Despre aceasta au anunțat marți, 4 aprilie, reprezentantele Platformei Deputatelor, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Afacerilor Interne, Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), OIM și societății civile în cadrul unei conferințe de presă.
La activitate, din partea CNSM, au participat Lilia Franț, vicepreședinta Confederației, Liuba Rotaru, președinta Comisiei de Femei a CNSM, Polina Fisticanu, șefa Departamentului protecție social-economică al CNSM.
Conform informațiilor prezentate în cadrul conferinței, anterior a fost creat un grup de inițiativă care a elaborat o foaie de parcurs privind ratificarea de către Republica Moldova a Convenției Organizației Internaționale a Muncii privind hărțuirea și violența în lumea muncii.
Angela Munteanu-Pojoga, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a subliniat că reprezentativitatea grupului de inițiativă este o dovadă tangibilă a importanței ratificării acestui document dar și a valorii și forței durabile a dialogului social, esențiale în implementarea inițiativei respective la nivel național. „Nimeni nu ar trebui să se confrunte cu violență sau hărțuire la locul de muncă – nici în Moldova sau oriunde altundeva. Ratificarea Convenției nr. 190 este dovada unui angajament de muncă în colaborare cu Guvernul, sindicatele și societatea civilă”, a declarat Angela Munteanu-Pojoga.
În cadrul conferinței de presă, Lilia Franț, vicepreședinta Confederației, a menționat că CNSM și Comisia de Femei a CNSM încă din momentul adoptării de către Conferința OIM a Convenției au desfășurat mai multe acțiuni de sensibilizare a opiniei publice privind necesitarea ratificării a Convenției respective pentru a combate fenomenul violenței și a respecta drepturile femeilor și fetelor, inclusiv drepturile categoriilor vulnerabile de salariați pe piața muncii. În acest sens, a fost adoptată și o Hotărâre a Comitetului Confederal și expediate demersuri partenerilor sociali pentru inițierea procesului de ratificare. Vicepreședinta CNSM a accentuat importanța monitorizării aplicări corecte a prevederilor Convenției nr. 190, organizării procesului de informare și sensibilizării populației.
Recunoscând importanța acestei Convenții, CNSM a propus în repetate rânduri ratificarea și punerea în aplicare corespunzătoare a Convenției nr. 190 ca fiind iminentă pentru a combate flagelul violenței și hărțuirii în lumea muncii, în special a violenței de gen. Or, această Convenție stabilește pașii pe care guvernele și partenerii sociali le pot întreprinde pentru a atenua impactul violenței și hărțuirii la locul de muncă.
Convenția nr. 190 este un instrument de referință. Este primul standard internațional al muncii care abordează violența și hărțuirea în lumea muncii. Împreună cu Recomandarea nr. 206 a OIM, oferă un cadru comun de acțiune și o oportunitate unică de a modela un viitor al muncii bazat pe justiția socială. Documentele au fost adoptate în 2019 în cadrul Conferinței Organizației Internaționale а Muncii, și au fost ratificate până în prezent de 23 de țări.
Conferința de presă a Platformei Femeilor Deputate din Parlamentul de legislatura a XI-a poate fi accesată aici.