IMG_1693

Astăzi, 9 august, Igor Zubcu, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), a efectuat o vizită de lucru în or. Basarabeasca, unde a avut o întrevedere cu reprezentanții organizației sindicale de la Depoul de vagoane frigorifere Basarabeasca, Î.S. „Calea Ferată din Moldova”.

Președintele CNSM a subliniat importanța fortificării legăturii dintre organizațiile sindicale primare (OSP), centrele sindicale național-ramurale și Confederație, pentru a soluționa cât mai eficient problemele cu care se confruntă salariații, membrii de sindicat, a dezvolta comunicarea dintre structurile sindicale de toate nivelurile, pentru a atinge obiectivele trasate la Congresul IV al CNSM.

„În opinia mea, baza mișcării sindicale este organizația sindicală primară. În platforma mea, expusă la Congresul IV al Confederației, am declarat că legătura dintre OSP și centru trebuie să fie consolidată. Doar în dialog aflăm și învățăm multe lucruri. Salariații abordează problemele care îi frământă și noi suntem obligați să venim cu soluții”, a subliniat președintele CNSM.

Liderul sindical a precizat că CNSM, Federația Sindicală a Feroviarilor, cu susținerea centrelor sindicale național-ramurale, prin dialog, negocieri și insistență, s-au implicat în soluționarea problemelor cu care se confrunta Î.S. „Calea Ferată din Moldova” legate de datoriile enorme la plata salariilor, acumulate de mai mulți ani. Prin dialog permanent dintre sindicate și conducerea Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, au fost identificate soluții la această problemă, astăzi fiind obținute rezultate importante în acest sens.

Totodată, liderul sindical s-a referit la situația legată de dialogul social la nivel național, negocierile cu partenerii sociali în cadrul Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, întrevederile cu conducerea țării și reprezentanți ai mai multor organizații internaționale, poziția sindicatelor legată de situația social-economică curentă, planurile CNSM pentru următoarea perioadă.

Nicolae Nicolaev, reprezentantul CNSM în raionul Basarabeasca, a precizat că vizita conducerii CNSM a fost una constructivă, apreciată de colectivul de muncă. Potrivit lui Nicolaev, conducerea CNSM a fost familiarizată cu condițiile de muncă, a fost informată despre implementarea prevederilor Convenției colective de muncă (nivel de ramură). De asemenea, s-a discutat despre motivarea și atragerea tinerilor specialiști, necesitatea majorării salariilor în condițiile creșterilor galopante a prețurilor la produse și servicii, importanța efectuării schimbului de experiență și participarea la activitățile de instruire desfășurate de CNSM.

La rândul ei, Iulia Casian, președinte al organizației sindicale primare, Depoul de vagoane frigorifere Basarabeasca, a spus că vizita conducerii CNSM la întreprindere a fost utilă și necesară. Sindicaliștii au avut posibilitatea să afle din prima sursă, de la conducerea CNSM, informații detaliate despre realizările Confederației. Ea a menționat că o preocupare majoră a lucrătorilor de la depou este necesitatea majorării salariilor, pentru a asigura salariaților o remunerare adecvată și un trai decent.

Depoul de vagoane frigorifere Basarabeasca a fost fondat în anul 1993. În cadrul depoului, unde muncesc peste 1300 de salariați, sunt efectuate toate tipurile de reparații necesare pentru buna funcționare a sistemului de transport feroviar. În cadrul depoului funcționează o hală unicat, care se ocupa de presarea și depresarea roților monobloc. Este unica secție din țară unde sunt verificate roțile. Aceasta activează din 2002. Aici sunt confecționate bandajele pentru roțile monobloc ale vagoanelor și locomotivelor.