Realizarea dreptului reexaminării pensiei speciale conform prevederilor Legii 1544/1993 cu privire la asigurarea cu pensii a militarilor și a persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne, a fost subiectul de bază abordat în cadrul unei mese rotunde organizate joi, 11 iulie, în incinta Casei Sindicatelor, de către Federația Sindicatelor din Moldova “SINDLEX”.

La activitate au participat Igor Zubcu, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM, Vlad Canțîr, președintele Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice din Republica Moldova „SINDASP”, Adrian Belîi, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Constantin Covrig, consilierul prim-ministrului pe problemele veteranilor, Elena Țîbîrnă, directoarea generală a Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), precum și reprezentanți ai mai multor instituții din domeniul apărării și afacerilor interne.  

Angela Otean, secretar general al Federației Sindicatelor din Moldova “SINDLEX”, a prezentat poziția sindicatelor privitor la necesitatea modificării unor acte legislative în vederea restabilirii tratamentului echitabil a beneficiarilor de pensii stabilite conform Legii 1544/1993, care continuă să muncească.

Conform celor relatate, la momentul actual, numărul beneficiarilor de pensii conform Legii 1544/1993, reprezintă 22 501 persoane, ceea ce constituie 3% din numărul total de beneficiari. Din numărul total de beneficiari de pensii speciale, 10 825 persoane (48%) sunt încadrați în câmpul muncii și continua să contribuie la fondul de asigurări sociale, dintre care circa 1800 activează în funcții cu statut special.

Sindicaliștii au venit cu propunerea de modificare a Legii 1544/1993, astfel încât beneficiarii de pensii care continuă să activeze în câmpul muncii după realizarea dreptului la pensie, pot solicita recalcularea pensiei, dar nu mai des decât o dată la 2 ani.

Igor Zubcu, președintele CNSM, a menționat că Confederația susține demersurile Federației “SINDLEX” și este necesar de identificat acea formulă care ar asigura un echilibru dintre drepturile și interesele salariaților din domeniul apărării și organele afacerilor interne și posibilitățile bugetare pentru o mai bună motivare a salariaților care muncesc în aceste domenii importante.

La rândul său, Elena Țîbîrnă, directoarea generală a Casei Naționale de Asigurări Sociale, a menționat că problemele abordate de sindicaliști sunt în vizorul CNAS, ministerului de resort, Guvernului Republicii Moldova. Țîbîrnă a avut un dialog cu participanții la masa rotundă unde a oferit răspunsuri la mai multe întrebări și a comunicat poziția instituției pe care o conduce legată de solicitările sindicaliștilor.

De asemenea, în cadrul dezbaterilor a fost prezentată poziția structurilor de forță, inclusiv poziția asociaților de veterani și pensionari ai structurilor de forță cu privire la subiectul abordat la inițiativa Federației “SINDLEX”, care s-au referit și la problemele cu care se confruntă.

În legătură cu aceasta, s-a menționat că actualmente în domeniile menționate se atestă o insuficiență a cadrelor deoarece salariile sunt mici, tinerii specialiști nu sunt susținuți suficient și aleg să plece la munci în străinătate, iar o parte din persoanele care deja s-au pensionat continuă să activeze în câmpul muncii și au o contribuție importantă la activitatea mai multor instituții.

Părțile au convenit să continue dialogul pe platforma parlamentară pentru a iniția procesul de modificare a Legii 1544/1993 și a identifica soluții la problemele semnalate de sindicaliști în cadrul mesei rotunde.