Timp de trei zile, în perioada 20-22 februarie, la Chișinău s-a desfășurat trainingul cu genericul „Identificarea discriminării pe bază de gen la locul de muncă”. Peste 20 de inspectori ai muncii din întreaga țară, specialiștii Inspectoratului Muncii al Sindicatelor, reprezentanți ai Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova și Confederație Naționale a Patronatelor din Moldova, au abordat noi instrumente și practici axate pe mecanismele de identificare a discriminării pe bază de gen la locul de muncă.
Specialiștii în domeniul securității și sănătății în muncă au căpătat noi cunoștințe ce vor facilita evaluarea, identificarea și analiza cazurilor discriminatorii bazate pe gen care ar putea avea loc în diverse instituții.
Potrivit lui Vasile Siloci, inspector de muncă de la Inspectoratul Muncii al Sindicatelor, problemele abordate sunt foarte importante din perspectiva racordării Republicii Moldova la normele Uniunii Europene în domeniul discriminării pe bază de gen la locul de muncă și implementării bunelor practici care ar contribui la eliminarea oricăror forme de discriminare la locul de muncă.
În cadrul activității au fost prezentate mai multe statistici îngrijorătoare în ceea ce privește discriminarea pe bază de gen la locul de muncă. Astfel, doar 40 la sută dintre femeile din Republica Moldova lucrează, în timp de rata medie de ocupare a femeilor în UE este de 70 la sută, femeile fiind tratate diferențiat în comparație cu bărbații în multe cazuri.
Participanții au discutat despre necesitatea implementării unor politici la nivel național care ar combate eficient fenomenul discriminării la locul de muncă, prin ajustarea și respectarea normelor legale, implementarea standardelor și abordărilor UE în acest sens, fortificarea capacităților inspecției muncii, organizarea activităților de sensibilizare și informare.
Training-ul face parte din seria de activități de formare, desfășurate în cadrul proiectului „Suportul UE pentru o piață a muncii mai incluzivă în Republica Moldova”, implementat de Organizația Internațională a Muncii, cu suportul financiar al Uniunii Europene.