Astăzi, 5 decembrie, în cadrul celei de-a 5-a Adunări Generale a Consiliului Regional Pan-European (PERC) al Confederației Internaționale a Sindicatelor (ITUC), care se desfășoară la Bruxelles (Belgia), Igor Zubcu, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), a fost ales în calitate de președinte al PERC.

Este pentru prima dată când un președinte al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova este ales în această funcție, CNSM fiind membră a ITUC din anul 2010.

Precizăm că Consiliul Regional Pan-European al Confederației Internaționale a Sindicatelor a fost creat în anul 2007 pentru a consolida activitatea membrilor ITUC din regiune, precum și pentru a aborda diverse probleme specifice țărilor din Europa și Asia Centrală.

ITUC întrunește în rândurile sale 331 de centre sindicale naționale din 163 de țări și regiuni, cu un total de circa 200 milioane de membri.

Mai multe informații despre activitățile organizate de PERC le puteți accesa aici: https://perc.ituc-csi.org/?lang=en