La 6 noiembrie curent, în incinta Institutului Muncii, a avut loc masa rotundă „Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) –Solidarity Center, perspective de cooperare”, cu participarea conducerii CNSM, reprezentantului Rețelei Internaționale a Avocaților care Asistă Muncitorii (ILAW), președinților centrelor sindicale național-ramurale (CSNR), responsabililor de domeniul juridic din cadrul CNSM și CSNR.
Scopul activității a fost de a intensifica cooperarea dintre CNSM și Solidarity Center, prin intermediul Rețelei ILAW, în domeniul juridic, prin efectuarea schimbului de experiență și bune practici cu privire la protecția drepturilor și intereselor salariaților, membrilor de sindicat, pentru a asigura o protecție și reprezentare eficientă a acestora.
În cuvântul de salut adresat participanților la masa rotundă, Igor Zubcu, președinte al CNSM, a apreciat bunele relații care există între CNSM și Solidarity Center și și-a arătat deschiderea de a dezvolta în continuare relațiile de colaborare în materie de protecție a drepturilor salariaților.
La rândul său, Tamar Gabisonia, coordonator regional al Rețelei ILAW pentru Europa și Asia Centrală, a menționat că această masă rotundă este o bună oportunitate pentru responsabilii de domeniul juridic din cadrul structurilor sindicale de a pune în discuție problemele cu care se confruntă, dar în același timp să fie familiarizați cu practici aplicate la nivel internațional îndreptate spre promovarea drepturilor salariaților prin campanii de sensibilizare, analize de politici, examinarea de litigii, înaintarea propunerilor de modificare a legislației muncii.
Participanții au subliniat că în prezent există numeroase subiecte și probleme de natură juridică care în trecut nu au existat și necesită o atenție și analiză detaliată. Printre acestea au fost evidențiate chestiuni legate de cum are loc procesul de muncă la distanță, cum sunt reglementate așa numitele relații de muncă hibridă, ce acțiuni sunt necesare de întreprins pentru soluționarea adecvată a litigiilor de muncă în diverse situații, inclusiv chestiuni legate de securitatea și sănătatea în muncă și reglementarea acestui domeniu.
Precizăm că Solidarity Center este cea mai mare organizație internațională pentru drepturile lucrătorilor cu sediul în SUA, care ajută lucrătorii să obțină locuri de muncă sigure și sănătoase, salarii care să susțină familia, demnitate la locul de muncă, democrație pe scară largă și o mai mare echitate la locul de muncă și în comunitatea lor. Înființată în decembrie 2018 de către Solidarity Center, Rețeaua Internațională a Avocaților care Asistă Muncitorii (ILAW) este cea mai mare rețea globală de avocați pentru drepturile lucrătorilor.