În perioada 17-19 octombrie, Biroul Organizației Internaționale a Muncii al Activităților Lucrătorilor (ILO-ACTRAV) și International Training Centre din cadrul ILO organizează la Chișinău, în incinta Institutului Muncii, un atelier de lucru la care participă peste 20 de sindicaliști din Republica Moldova, România, Ucraina și Polonia.

În cadrul activității cu genericul „Muncă decentă, pace și reziliență”, timp de trei zile, participanții vor aborda următoarele subiecte și tematici: înțelegerea conflictelor și a dezastrelor, gestionarea crizelor generate de conflicte și dezastre, prevenirea crizelor și pregătirea necesară pentru a le depăși, rolul standardelor internaționale ale muncii în situații de criză, modalități de promovare și utilizare a recomandării OIM privind ocuparea forței de muncă și munca decentă pentru pace și reziliență.

Prezent la lansarea activităților organizate în cadrul acestui atelier, Igor Zubcu, președinte al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), a menționat importanța organizării la Chișinău a acestei activități menite să faciliteze schimbul de experiență și bune practici în ceea ce privește gestionarea eficientă a multiplelor crize cu care se confruntă în ultimii ani salariații și societățile în ansamblu din diverse țări ale lumii.

La rândul său, Evelin Toth Mucciacciaro, ofițer principal de program în cadrul ACTRAV ITC-ILO, a subliniat că pentru a face față crizelor este necesară o bună pregătire a specialiștilor din cadrul structurilor sindicale pentru a implementa măsuri de prevenire și de management al crizelor și dezastrelor. Ea s-a referit la tendințele internaționale, regionale și locale care pot genera diverse crize, iar pentru a le depăși sunt necesare abilități și cunoștințe specifice care vor fi diseminate și discutate în cadrul atelierului.

Astfel, participanții la atelier vor discuta despre crizele care au afectat sau afectează salariații din țările lor, vor fi familiarizați cu diverse mecanisme de gestionare a crizelor, inclusiv în baza manualelor și ghidurilor elaborate de ILO care cuprind standarde internaționale în domeniul dat focusate pe abordarea situațiilor de criză și anume Recomandarea ILO privind Ocuparea Forței de Muncă și Munca Decentă pentru Pace și Reziliență, 2017 (nr. 205).

Recomandarea respectivă oferă îndrumare țărilor cu privire la crearea de oportunități de angajare și promovare a muncii decente în situații de criză cauzate de conflicte și dezastre, cu accent pe următoarele aspecte: oportunități de angajare și de generare a veniturilor, drepturi, egalitate și nediscriminare; educație, formare și orientare profesională; legislația muncii, administrația muncii și informații privind piața muncii, dialog social și rolul organizațiilor de angajatori și de lucrători.

Precizăm că atelierul organizat la Chișinău face parte dintr-un curs de instruire organizat în acest an de Biroul Organizației Internaționale a Muncii al Activităților Lucrătorilor (ILO-ACTRAV) și International Training Centre din cadrul ILO care constă din 4 webinare și 3 zile de instruire față în față, dezvoltat în baza manualului de formare al ILO pentru organizațiile de lucrători „Gestionarea crizelor generate de conflicte și dezastre”.

Mai multe fotografii și imagini video de la acest atelier pot fi accesate pe pagina de Facebook a CNSM.