Șirul de activități dedicate lansării campaniei „Organizația primară–energia mișcării sindicale”, a continuat joi, 30 martie, la Cahul, unde conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), împreună cu sindicaliștii din sudul Republicii Moldova, cu participarea reprezentanților patronatului și administrației publice locale, au discutat despre obiectivele campaniei.
În discursul său, Lilia Franț, vicepreședinta CNSM, a subliniat că fortificarea organizațiilor sindicale primare (OSP) face parte din prioritățile strategice ale mișcării sindicale pentru anii 2022-2027. Sindicalista a evidențiat importanța organizațiilor sindicale primare, care reprezintă temelia mișcării sindicale, și a îndemnat liderii sindicali să fie activi în promovarea acestei campanii.
Vicepreședinta CNSM a venit în fața sindicaliștilor din regiune cu o prezentare în care a accentuat rolul OSP în crearea unei instituții sindicale puternice, eficiente și incluzive, pentru a contribui la soluționarea problemelor cu care se confruntă salariații, membrii de sindicat, și a vorbit despre agenda campaniei care conține un șir de activități planificate pentru anul 2023.
Prezent la lansare, președintele raionului Cahul, Nicolae Dunas, și-a exprimat speranța că această campanie va contribui la dezvoltarea parteneriatului social la nivel de raion și și-a arătat deschiderea de a oferi tot suportul necesar în ceea ce privește consolidarea dialogului social.
În context, Maria Cotorobai, reprezentanta CNSM în raionul Cahul, a menționat că această campanie este una necesară pentru a da un nou impuls activității organizațiilor sindicale primare la nivel național și a conjuga eforturile partenerilor sociali la nivel local.
În cadrul activității, cei prezenți au abordat mai multe probleme – necesitatea revizuirii Legii 270 cu privire la salarizarea angajaților din sfera bugetară, motivarea și susținerea tinerilor specialiști, respectarea cerințelor în domeniul securității și sănătății în muncă, combaterea economiei informale, lipsa tot mai acută a forței de muncă în mai multe ramuri și efectele negative ale migrației forței de muncă, respectarea legislației muncii.
Amintim că obiectivul general al campaniei „Organizația primară–energia mișcării sindicale” este sporirea rolului și a potențialului organizațiilor sindicale primare în asigurarea drepturilor și garanțiilor salariaților, membri de sindicat. Campania se va încheia în luna noiembrie curent cu o Gală a organizațiilor sindicale primare, participante la concursul „Activitatea organizațiilor sindicale primare”.
Campania „Organizația primară–energia mișcării sindicale” se desfășoară în contextul proclamării de către CNSM a anului 2023 drept anul organizațiilor sindicale primare.
Pentru a vedea fotografii de la lansarea campaniei „Organizația primară–energia mișcării sindicale” la Cahul, accesați pagina de Facebook a CNSM.
Pentru a afla mai multe detalii despre campanie, calendarul activităților planificate, inclusiv pentru a descărca „Ghidul liderului organizației sindicale primare”, accesați acest link.