327796582_5668525829926920_3812525778893179728_n

Pe data de 27 ianuarie, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM), cu susținerea Organizației Internaționale a Muncii, a organizat un seminar de instruire a sindicaliștilor din raionul Ungheni, în cadrul căruia peste 70 de activiști sindicali și-au consolidat capacitățile de reprezentare a salariaților. Formatori ai seminarului au fost Sergiu Morari, consultant principal al CNSM, și Ana Moldovanu, consultant superior în cadrul Departamentului protecție social-economică al CNSM.

La activitate a participat Tatiana Lazăr, vicepreședinta raionului Ungheni, care a adresat participanților un mesaj de salut subliniind importanța dezvoltării parteneriatului social la nivel de raion.

Participanții la instruire au fost informați despre modificările și completările operate în Codul muncii prin Legea nr. 243 din 28 iulie 2022, inclusiv cerințele înaintate de CNSM în domeniul social-economic și realizările Confederației în domeniul protecției sociale a salariaților, membri de sindicat, activitatea Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective în 2022 și obiectivele pentru 2023.

În cadrul discuțiilor, sindicaliștii din raion au accentuat că atunci când sunt operate careva modificări la Codul muncii, acestea trebuie efectuate doar în urma avizării reprezentanților salariaților. De asemenea, ei s-au arătat îngrijorați de situația legată de acordarea sporului lunar pentru bugetari, în mărime de 1300 lei, prevăzut de Legea bugetului de stat pentru anul 2023, care trezește numeroase neclarități. O altă problemă abordată de sindicaliști se referă la necesitatea achitării restanțelor la salarii în cadrul instituțiilor care își desfășoară activitatea în sistemul de irigație, acumulate de mai mulți ani.

Rodica Lupu, reprezentanta CNSM în teritoriu, a menționat importanța sporirii nivelului de cunoaștere a legislației muncii și a particularităților sistemului de protecție socială, pentru a comunica ulterior aceste informații în colectivele de muncă, la nivel de unitate. Sindicalista a precizat că în cadrul seminarului participanții au avut posibilitatea să afle răspunsuri la numeroase întrebări.

Participanții la activitate au apreciat desfășurarea seminarului și și-au manifestat interesul de a participa la astfel de instruiri și în viitor, unde să fie abordate și alte subiecte de interes din domeniul social-economic și juridic.

Amintim că pe parcursul anului 2022, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova, cu suportul Organizației Internaționale a Muncii, a organizat activități similare în mai multe raioane ale Republicii Moldova.

Foto: http://www.crungheni.md/