Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a organizat marți, 24 ianuarie curent, un atelier de lucru dedicat campaniei „Organizația primară – energia mișcării sindicale”, care urmărește să fortifice rolul organizațiilor sindicale primare la nivel național.
În cadrul atelierului, la care au participat conducerea Confederației, președinți și specialiști de la centrele sindicale național-ramurale, au fost discutate mai multe chestiuni organizatorice cu privire la campania respectivă.
În mesajul său de salut, Igor Zubcu, președintele CNSM, a comunicat despre importanța campaniei „Organizația primară – energia mișcării sindicale”, obiectivul general al căreia este de a spori rolul și potențialul organizațiilor sindicale primare în asigurarea drepturilor și garanțiilor salariaților, membri de sindicat.
„Este important ca liderii organizațiilor sindicale să posede cunoștințe necesare, actuale, în diverse domenii, astfel încât să fie bine pregătiți pentru a face față provocărilor social-economice, schimbărilor de pe piața muncii, pentru a soluționa eficient problemele cu care se confruntă salariații. Mizăm pe implicarea tuturor președinților centrelor sindicale național-ramurale în buna organizare a acestei campanii importante pentru întreaga mișcare sindicală, care prevede un șir de acțiuni care se vor desfășura pe tot parcursul anului 2023.”, a subliniat președintele CNSM.
Participanții la atelier au discutat pe marginea Ghidului liderului organizației sindicale primare, care se află în fază de elaborare și perfecționare, și au venit cu diverse propuneri legate de conținutul ghidului dat. Specialiștii CNSM au expus mai multe prezentări în ceea ce privește subiecte legate de dreptul muncii, parteneriat social, protecția social-economică a membrilor de sindicat, securitatea și sănătatea în muncă, managementul financiar al organizației sindicale, care vor fi incluse în ghid.
Precizăm că Ghidul liderului organizației sindicale primare va reprezenta un instrument practic, care va conține un șir de informații utile, relevante pentru activitatea liderilor sindicali, menit să contribuie la fortificarea capacităților celor peste 5000 de organizații sindicale primare din Republica Moldova. Ghidul respectiv va fi disponibil pe pagina web a CNSM.
În context, amintim că Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova a proclamat anul 2023 drept anul organizațiilor sindicale primare și a elaborat un plan de acțiuni privind implementarea campaniei „Organizația primară – energia mișcării sindicale” care va fi lansată la data de 28 martie la Chișinău, la 29 martie la Bălți, iar la 30 martie la Cahul.