IMG_3885

Membrii Consiliului Educațional al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) s-au întrunit luni, 11 iulie, pentru a discuta prioritățile în domeniul educației sindicale pentru următoarea perioadă.

În cadrul ședinței, membrii Consiliului Educațional al CNSM au discutat despre modernizarea serviciilor educaționale și de cercetare ale Institutului Muncii, planul de activitate al Consiliului Educațional al CNSM pentru perioada septembrie-decembrie 2022, planul CNSM în domeniul formării sindicale și cercetării pentru perioada septembrie-decembrie 2022.

Igor Zubcu, președinte al CNSM, a subliniat că buna pregătire a cadrelor sindicale, în conformitate cu tendințele și cerințele actuale, atât naționale cât și internaționale, reprezintă una dintre prioritățile Confederației. Liderul sindical a atras atenția asupra necesității de a eficientiza procesul de instruire, prin diversificarea tematicilor abordate, facilitarea accesului membrilor de sindicat la activitățile educaționale implementate de CNSM prin intermediul Institutului Muncii, dezvoltarea capacităților Institutului Muncii.

Viorel Braga, director general al Institutului Muncii, și Dorin Suruceanu, șef al Departamentului educație și cercetare al Institutului Muncii, au prezentat membrilor Consiliului Educațional al CNSM oferta Institutului Muncii în vederea modernizării educației sindicale, care prevede mai multe modele de instruire a membrilor de sindicat.

Astfel, instituția își propune să organizeze activități de formare și perfecționare a formatorilor sindicali, poate oferi proiecte de formare în domeniul managementului sindical, managementul proiectelor, comunicare și relații publice, organising sindical, securitate și sănătate în muncă, proiecte de formare destinate diferitor categorii de membri de sindicat (femei, tineri, noi lideri de sindicat, activiști sindicali din teritoriu), activități de instruire cu participarea sindicaliștilor din alte țări. Totodată, instituția și-a propus să dezvolte cooperarea cu organizații ale societății civile și organizații internaționale.

O noutate a ofertei prezentate de conducerea Institutului Muncii se referă la organizarea instruirii membrilor de sindicat printr-un sistem de abonamente. Detalii despre acest sistem vor fi comunicate în timpul apropiat.

În conformitate cu rapoartele statistice prezentate de centrele sindicale național-ramurale, în anul 2021 au fost instruiți 13229 mii de lideri și activiști ai structurilor sindicale (cu 6175 mai mult decât în anul 2020), inclusiv: la nivel internațional – 392 de persoane; la nivel național și național-ramural – 5601 de persoane; la nivelul structurilor sindicale teritoriale – 7236 de lideri și activiști sindicali.

Precizăm că sarcinile de bază ale Consiliului Educațional al CNSM constau în elaborarea și prezentarea spre aprobare organelor de conducere ale CNSM a strategiei sindicatelor în domeniul educației, realizării politicii unice a organelor sindicale în acest domeniu de activitate, precum și dezvoltării sistemului educațional al sindicatelor.

Institutul Muncii este centrul educațional al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova și înregistrează o istorie de peste 50 ani. Institutul Muncii constituie elementul de bază al sistemului educațional sindical al CNSM.

Departamentul mass-media și relații internaționale