Cadrul legal național prin art. 139 din Codul muncii, articolul 15 din Legea salarizării nr. 847/2002 și articolul 18 din Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar nr. 270 din 23.11.2018 prevede sporuri de compensare pentru munca prestată în condiții nefavorabile.
Plata sporurilor respective se stabilește în mărime unică pentru salariații de orice calificare, care muncesc în condiții nefavorabile în unitatea respectivă. Mărimea concretă a sporurilor de compensare pentru munca prestată în condiții nefavorabile se stabilește în funcție de greutate și nocivitate, în limitele negociate de partenerii sociali şi aprobate prin convenția colectivă la nivel național şi ramural.
La etapa actuală plata sporurilor respective este reglementată de Convenţia Colectivă nr. 1 din 03.02.2004 „Salarizarea angajaţilor aflaţi în relaţii de muncă în baza contractelor individuale de muncă”, Hotărârea Guvernului nr. 152 din 19.02.2004 cu privire la cuantumul sporului de compensare pentru munca prestată în condiţii nefavorabile, unele convenții colective la nivel ramural și contracte colective de muncă.
Menționăm că până în decembrie 2018 sporul respectiv se calcula în dependență de salariul minim pe țară: pentru munca în condiții grele şi nocive – nu mai mică de 25% din salariul minim pe ţară, pentru munca în condiții deosebit de grele şi deosebit de nocive – nu mai mică de 50% din salariul minim pe ţară. Prin Legea nr. 271 din 23 noiembrie 2018, condiționalitatea respectivă a fost exclusă.
Este necesar de notat că mărimile sporurilor de compensare pentru munca prestată în condiții nefavorabile ultima dată au fost revăzute în anul 2007, prin Hotărârea Guvernului nr. 782 din 04.07.2007 privind aprobarea modificărilor şi completărilor ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr. 152 din 19 februarie 2004 și prin Convenția colectivă (nivel național) nr. 7 din 18.05.2007. Astfel, aceste sporuri, în dependență de gradul de nocivitate la locul de muncă, variază de la 100 de lei până la 200 de lei.
Din anul 2007 salariul minim pe țară a fost majorat de două ori: începînd cu 01.01.2009 în mărime de 600 de lei pe lună și începînd cu 1.10.2014 – în mărime de 1000 de lei pe lună. Însă, partenerii sociali nu au putut ajunge la consens asupra modificării convenției în cauză în dependență de noul cuantum al salariului stabilit.
Cu toate acestea, sindicatele insistă în continuare ca sporul în cauză să fie revăzut și majorat în funcție de evoluțiile economice și sociale.
Patronatele refuză de a majora acest spor motivând că ei sunt impuși să dubleze plățile – o dată pentru asigurarea condițiilor inofensive de muncă și a doua oară prin plata sporului respectiv.
Dar, de fapt, în realitate cheltuielile pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă sunt foarte reduse. Conform datelor disponibile la Biroul Național de Statistică, în anul 2017 angajatorii cheltuiau anual circa 442 de lei sau circa 37 de lei lunar per salariat pentru realizarea masurilor de protecție și prevenire. Astfel, putem constata că angajatorii fac prea puțin eforturi pentru a îmbunătăți condițiile de muncă și salariații, fără nici o stimulare, sunt nevoiți să lucreze în condiții de muncă care lasă de dorit.
Analizînd practica țărilor din vecinătate care achită acest spor, se constată următoarele.
Romania achită acest spor în % față de salariul de bază al angajatului și nocivitatea locului de muncă (5%, 7%, 12%, 10%, 15%).
În Rusia, mărimea sporurilor de compensare pentru munca prestată în condiții dăunătoare se stabilesc în convențiile/contractele colective de muncă, de la 4% pînă la 24%, în dependență de gradul de nocivitate și din salariul tarifar al lucrătorului. Mărimea minimă de compensare este stabilită în Codul muncii (4% de la salariul tarifar).
În Belarus, mărimile sporurilor pentru condiții de muncă dăunătoare și/sau periculoase se stabilesc prin contractele colective de muncă, în % față de salariul tarifar pentru cat. I de calificare (10, 14, 20, 25, 31). Mărimea sporului nu poate fi mai mică decît mărimea sporului calculat de la salariul tarifar pentru I cat. de salarizare în sectorul bugetar, stabilit prin Hotărîre de Guvern.
În Ucraina, de asemenea, mărimea sporurilor de compensare pentru munca prestată în condiții nesatisfăcătoare, depinde de gradul de nocivitate, de la 4% pînă la 24% față de salariul tarifar al angajatului.
Menționăm că sindicatele au solicitat ca la noi în țară sporurile de compensare pentru munca prestată în condiții nefavorabile să fie stabilite în mărimi unice, de la 250 de lei pînă la 500 de lei, în funcție de gradul de nocivitate.
La etapa actuală partea guvernamentală urmează să realizeze un studiu vizând practica achitării sporurilor respective în diferite țări ale Uniunii Europene și, în funcție de practicile existente, să decidem cum vom proceda în Republica Moldova.
Departamentul protecție social-economică