Membrii Comisiei de Tineret din cadrul Federației Sindicatelor din Comunicații din Republica Moldova (FSCM) s-au întrunit joi, 23 iunie, în incinta Institutului Muncii, pentru a participa la un seminar de instruire a tinerilor din cadrul organizațiilor sindicale primare, membre ale FSCM.
În deschiderea activității, Elizaveta Iurcu, președinte al FSCM, a subliniat că Federația acordă o atenție deosebită soluționării problemelor cu care se confruntă tinerii salariați de la întreprinderile din ramură, iar implementarea unor politici de tineret eficiente reprezintă o prioritate pentru FSCM. Seminarul dat se înscrie în planurile de acțiune ale Federației cu privire la instruirea activului sindical și consolidarea Comisiei de Tineret a FSCM pentru anul curent.
Prezentă la activitate, în calitate de formator, Lilia Franț, vicepreședinta Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), a informat tinerii despre activitățile și prioritățile Confederației în domeniul politicilor de tineret. Vicepreședinta CNSM a adus la cunoștința tinerilor, participanți la seminar, mai multe informații utile cu privire la organizarea activității sindicale, obiectivele și misiunea sindicatelor, rolul și importanța organizațiilor sindicale în societate.
Tinerii din comunicații au participat la mai multe activități interactive unde au discutat despre necesitatea promovării în rândul tinerilor a valorilor sindicaliste, cooperarea organizațiilor sindicale de tineret cu partenerii sociali, instituții publice și organizațiile societății civile, participarea tinerilor la procesele decizionale, accesul tinerilor la informații, contribuția tinerilor la dezvoltarea mișcării sindicale.
Tinerii au menționat că astfel de seminare sunt utile și necesare, vin să informeze și să mobilizeze tinerii pentru a participa la viața comunității și la procesul de luare a deciziilor în cadrul întreprinderilor, și au mulțumit conducerii FSCM pentru organizarea unor asemenea activități.
Comisia de Tineret din cadrul Federației Sindicatelor din Comunicații din Republica Moldova are în componența sa 15 tineri sindicaliști din organizațiile membre ale FSCM. Potrivit Regulamentului Comisiei de Tineret a FSCM, structura va promova în rândurile tinerilor ideile și valorile sindicalismului autentic, va elabora și înainta propuneri pentru îmbunătățirea cadrului legislativ și normativ, va participa la organizarea activităților de informare și educație sindicală, dezvoltarea relațiilor de cooperare cu organizații similare de tineret la nivel ramural, național și internațional.
Departamentul mass-media și relații internaționale