Membrii Comitetului Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor (CNSM) s-au întrunit joi, 16 iunie, în cadrul primei ședințe organizate după desfășurarea Congresului IV al CNSM, pentru a pune în discuție mai multe chestiuni de importanță social-economică, dar și de ordin organizatoric care vizează activitatea mișcării sindicale.
Conform ordinii de zi a ședinței, sindicaliștii au discutat pe marginea propunerilor CNSM la politica fiscală și vamală pentru anul 2023, propunerile CNSM la Planul de activitate al Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective (CNCNC) pentru semestrul II al anului 2022, Planul de activitate al CNSM pentru semestrul II al anului 2022, diverse chestiuni care vizează activitatea Confederației.
Propunerile Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova la politica fiscală și vamală pentru anul 2023 vizează aspecte legate de impozitarea veniturilor persoanelor fizice, sistemul de asigurări sociale, activitatea organizațiilor sindicale, sistemul de asigurări medicale. Setul de propuneri examinat în cadrul ședinței Comitetului Confederal al CNSM urmează a fi prezentat Ministerului Finanțelor, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Conform celor relatate în cadrul ședinței, propunerile CNSM pentru Planul de activitate al Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective pentru semestrul II 2022 sunt elaborate în baza propunerilor CNSM, aprobate prin Hotărârea Comitetului Confederal nr.12-3 din 16.12.2021 și înaintate CNCNC, care nu s-au regăsit în Planul de activitate al Comisiei sau nu au fost examinate de Comisie în semestrul I, 2022. Următoarea ședință a Comisiei respective este planificată pentru data de 24 iunie.
Planul de activitate al CNSM pentru semestrul II al anului 2022 conține mai multe chestiuni care urmează a fi realizate, ce vizează activitatea mișcării sindicale, subiecte legate de conlucrarea cu Guvernul Republicii Moldova, Confederația Națională a Patronatului din Moldova, Comisia națională pentru consultări şi negocieri colective, comisiile parlamentare, conlucrarea cu Inspectoratul de Stat al Muncii şi Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
La propunerea președintelui CNSM, Igor Zubcu, în calitate de președinte al Comisiei de Tineret a CNSM a fost desemnat Gheorghe Buruiană, președinte al Comisiei de Tineret din cadrul Federației Sindicale ”Sănătatea” și președinte al Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină.
Totodată, pentru perioada 2022-2026, Angela Otean, președinta Sindicatului „DEMNITATE”, a fost desemnată în calitate de reprezentantă a CNSM în componența nominală a Comitetului de Femei din cadrul Confederației Internaționale a Sindicatelor (ITUC).
Comitetul Confederal este organul de conducere al CNSM în perioada dintre ședințele Consiliului General. Comitetul Confederal definește pozițiile Confederației în probleme de actualitate sindicală națională și internațională; îndeplinește rezoluțiile și hotărârile Congresului, Consiliului General, elaborând planuri concrete de acțiuni.
Departamentul mass-media și relații internaționale
Abonați-vă la canalul CNSM pe Telegram https://t.me/sindicatemd