La data de 28 noiembrie 2023, pentru prima dată în Republica Moldova, a avut loc Forumul EUROSFAT cu genericul „Uniunea Europeană și noi orizonturi”. Această întrunire a fost organizată de organizația non-guvernamentală din România, Centrul de Expertiză Europeană „Europuls”, și a fost dedicată integrării europene a Republicii Moldova.
Obiectivul întrunirii, de asemenea, a fost consolidarea unui spațiu public european în țara noastră, fiind organizate dezbateri, sesiuni de workshop și conferințe de nivel înalt.
Participanții la eveniment s-au referit la progresul înregistrat de Republica Moldova, la peste un an de la primirea statutului de țară-candidat pentru aderarea la UE, nivelul de îndeplinire a celor nouă recomandări ale Comisiei Europene, perspectivele deschiderii negocierilor de aderare, cooperarea regională cu statele membre în perspectiva aderării Moldovei la UE etc.
Din partea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) la această întrunire a participat Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM. Dumnealui a participat la al patrulea panel de discuții din cadrul forumului, la tematica – Noile generații din Republica Moldova: brain drain sau brain gain?. În cadrul acestui panel subiectele cheie pentru discuție au fost:
• Viitorul muncii și politici sociale
• Crearea agenției Erasmus+ în Moldova
• Combaterea fenomenului brain drain
• Educație de calitate și formare de competențe
• Parteneriate intergeneraționale și intersectoriale
Sergiu Sainciuc în alocuțiunea sa a abordat mai multe subiecte vizând situația pe piața forței de muncă și, nemijlocit, viziunea sindicatelor pentru depășirea problemelor existente.
Astfel, dumnealui a menționat că calitatea forței de muncă creează dezechilibre pe piața forței de muncă. Se discută despre necorespunderea cererii și ofertei pe piața muncii, deficitul de forță de muncă ș.a. Totodată, este foarte redusă rata de ocupare – doar circa 40 la sută sunt ocupați în economia țării.
În același timp, numărul populației inactive este de peste 1120 mii de persoane. Din acest număr, circa 400 de mii sunt apți de muncă și urmează a fi motivați să se integreze pe piața muncii. În această categorie de populație cea mai mare pondere o au tinerii NEET, care variază între 25-30%.
De asemenea, continuă să fie o problemă majoră ocuparea informală. Ponderea persoanelor care au un loc de muncă informal ajunge până la 30 la sută din totalul persoanelor ocupate. Circa 63,5% dintre șomerii înregistrați nu dețin o calificare profesională și au doar un nivel de instruire primar/gimnazial/liceal. Se menține motivarea inadecvată a salariaților – circa 33% din salariați în anul 2022 aveau salariul sub 5000 de lei. Continuă tendințele de migrație a populației – tinerii tot mai predispuși de a merge la învățământ și, ulterior, la angajare peste hotare.
De asemenea, sindicatele consideră că trebuie să fie o abordare complexă a importului forței de muncă din străinătate. Trebuie să ținem cont de impactul liberalizării importului forței de muncă asupra sistemului de sănătate, sistemului educațional, abordarea culturală etc. La fel un element esențial în pregătirea cadrelor la cerințele pieței muncii îl joacă sistemul educațional. Astfel, curriculele de învățare trebuie permanent racordate la schimbările tehnologice și la cerințele angajatorilor.
Sergiu Sainciuc, vicepreședintele CNSM, a menționat că primordial la etapa actuală este asigurarea unor garanții mai înalte pentru veniturile salariale, fapt ce ar asigura o mai bună motivare a muncii. Este de notat că sindicatele au putut obține majorarea salariului minim începând cu ianuarie anul 2024 până la 5000 de lei.
Pe lângă evenimentul de la Chișinău, forumul EUROSFAT 2023 s-au mai desfășurat în perioada 27-30 noiembrie și în orașele din țară – Ungheni, Ceadîr-Lunga și Bălți.
De zece ani, Forumul EUROSFAT reprezintă un model de succes în conectarea cetățenilor din România cu agenda europeană, fiind un forum de dezbateri între factorii de decizie de la nivel european, național și local, reprezentanții societății civile, ai mediului de afaceri și ai celui academic. Rezultatele Forumului Eurosfat au fost recunoscute la nivel european, Europuls fiind desemnat câștigător național al Premiului Charlemange pentru Tinerii Europeni pentru Forumul EUROSFAT 2022, cel mai bun proiect de promovare al agendei europene. Este modelul pe care Europuls îl implementează în premieră în 2023 și în Republica Moldova, împreună cu Fundația Soros Moldova, după ediții organizate cu succes în România.