Membrii Platformei Naționale a Societății Civile UE-Moldova, inclusiv reprezentanții Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), se află în aceste zile la Bruxelles, Belgia, unde participă la cea de-a 11-a Reuniune a Platformei Societății Civile UE-Moldova, care a avut loc joi, 30 martie 2023.
În cadrul reuniunii, a fost prezentată o evaluare intermediară a gradului de implementare a celor 9 angajamente pentru lansarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, participanții atrăgând o atenție specială la principalele evoluții, constrângeri și priorități pentru perioada imediat următoare.
Reprezentanții organizațiilor societății civile, membri ai Platformei naționale, au făcut schimb de opinii privind statutul de țară candidată al Republicii Moldova pentru aderare la Uniunea Europeană, perspectivele de dezvoltare a țării, implementarea Acordului de Asociere, reformele anticorupție, criza economică globală și regională.
Participanții la reuniune au adoptat o Declarație, care va fi publicată pe pagina web a Platformei Naționale a societății civile UE-Moldova. În context, Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM, a prezentat mai multe informații și recomandări din partea sindicatelor, cu privire la situația de pe piața muncii din Republica Moldova și îmbunătățirea condițiilor de muncă, cerințele înaintate de CNSM în domeniul protecției social-economice a salariaților, membri de sindicat, pentru a fi incluse în declarația respectivă.
Propunerile CNSM la declarația Platformei Naționale a Societății Civile UE-Moldova includ următoarele:
– continuarea eforturilor de majorare a salariului minim până la valoarea de 50% din salariul mediu pe țară, în conformitate cu prevederile Cartei Europene Sociale (revizuite) și Directivei UE privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană;
– continuarea perfecționării cadrului legal în domeniul salarizării în sectorul public și stabilirea unei valori de referință unice aplicate la stabilirea salariilor pentru toate categoriile de salariați din sectorul bugetar;
– asigurarea unui cadru legal adecvat și aplicabil ce vizează reglementarea salarizării în sectorul real;
– asigurarea respectării prevederilor contractelor colective de muncă și a convențiilor colective, în partea ce ține de garanțiile în domeniul salarizării în cazul unităților economice, organizațiilor și instituțiilor ce activează în condiții reglementate;
– necesitatea negocierii și încheierii unei convenții de nivel național privind mecanismul de informare a salariaților despre nivelul de salarizare în funcție de gen;
– discutarea inițiativelor de modificare a legislației muncii pe platforma Grupului de lucru tripartit creat sub egida Ministerului Muncii şi Protecției Sociale, compus din reprezentanții partenerilor sociali (Guvern, Patronate, Sindicate);
– urgentarea implementării Registrului electronic al salariaților în toate unitățile economice din Republica Moldova;
– promovarea prevederilor Directivei UE privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană în partea ce ține de acoperirea a 80% din lucrători cu contracte colective de muncă;
– elaborarea și adoptarea cât mai urgentă a actelor normative necesare pentru implementarea prevederilor Convenției OIM nr. 161 ”Privind serviciile de sănătate ocupațională”;
– sporirea capacităților instituțiilor responsabile de gestionarea proceselor pe piața forței de muncă și sporirii eficienții acestora (Inspectoratului de Stat al Muncii, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și Inspectoratul General pentru Migrație);
– elaborarea și adoptarea unui document de politici în domeniul combaterii economiei informale;
– excluderea taxei pentru înregistrarea de stat a organizației sindicale pentru obținerea statutului de persoană juridică și elaborarea, cât mai urgentă, a unui act normativ în vederea excluderii impedimentelor în activitatea organizațiilor sindicale (cu statut de persoană juridică obținut în baza statutelor centrelor sindicale național ramurale).
Platforma Societății Civile UE-Moldova a fost instituită la 10 mai 2016 și cuprinde membri de fiecare parte. Din partea UE, aceasta include membri din cadrul rețelelor societății civile europene (BusinessEurope, Forumul European al Serviciilor, Confederația Internațională a Sindicatelor, Federația Europeană a Sindicatelor din Serviciile Publice, Euro Coop, Forumul european al persoanelor cu handicap și Forumul societății civile al Parteneriatului estic).
Platforma poate face recomandări Consiliului de asociere (la nivel ministerial); totodată, Consiliul de asociere (la nivel de înalți funcționari) și Comitetul parlamentar de asociere sunt obligate să organizeze contacte periodice cu reprezentanții acesteia, pentru a lua notă de punctele lor de vedere cu privire la îndeplinirea obiectivelor Acordului de asociere.