Membrii Comitetului Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) s-au întrunit miercuri, 28 septembrie, pentru a pune în discuție mai multe chestiuni de importanță social-economică, dar și de ordin organizatoric, care vizează activitatea mișcării sindicale pentru următoarea perioadă.
Conform ordinii de zi a ședinței, membrii Comitetului Confederal al CNSM au examinat și au dezbătut pe marginea următoarelor chestiuni:
- cu privire la modificările și completările operate în Codul muncii prin Legea nr. 243 din 28 iulie 2022;
- cu privire la Planul de acțiuni al CNSM de implementare a campaniei naționale „Trecem pe Alb” pentru anii 2022-2023;
- cu privire la activitatea Inspectoratului Muncii al Sindicatelor în semestrul I al anului 2022;
- cu privire la convocarea ședinței Consiliului General al CNSM;
- cu privire la modernizarea serviciilor educaționale și de cercetare ale Institutului Muncii al Sindicatelor din Moldova;
- cu privire la Planul CNSM în domeniul formării sindicale și cercetării pentru septembrie-decembrie 2022.
De asemenea, membrii Comitetului Confederal al CNSM, au discutat despre totalurile organizării odihnei de vară a copiilor și adolescenților în sezonul estival 2022, realizarea Hotărârilor Comitetului Confederal al CNSM, adoptate în perioada decembrie 2021 – august 2022 și alte chestiuni organizatorice ale Confederației.
În legătură cu modificările și completările operate în Codul muncii prin Legea nr. 243 din 28 iulie 2022, au fost menționate argumentele expuse de sindicate în cadrul discuțiilor cu partenerii sociali, inclusiv cele mai semnificative propuneri ale sindicatelor pentru modificarea Codului muncii, care au fost susținute și adoptate de legiuitor.
Totodată, în baza Memorandumului de colaborare semnat de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova și Confederația Națională a Patronatului din Republica Moldova, sindicaliștii au aprobat Planul de acțiuni al CNSM de implementare a campaniei naționale „Trecem pe Alb” pentru anii 2022-2023. Amintim că această campanie are următoarele obiective majore: informarea angajatorilor și salariaților privind riscurile muncii nedeclarate și beneficiile muncii legale; consolidarea cooperării între autoritățile publice, partenerii sociali și societatea civilă pentru definirea politicilor de combatere a muncii nedeclarate și realizarea unui plan de acțiuni în acest scop; promovarea măsurilor legislative pentru accelerarea formalizării relațiilor de muncă în Republica Moldova.
Cu referire la activitate Inspectoratului Muncii al Sindicatelor, s-a menționat că până la finele semestrului I al anului 2022 au fost efectuate vizite de lucru la 184 de entități cu un efectiv de 11139 de salariați, dintre care 10302 – membri de sindicat și încheiate 156 de procese verbale. În cadrul vizitelor de lucru au fost constate 4060 de abateri de la prevederile cadrului legal, dintre care, 236 – în domeniul raporturilor de muncă (legislația muncii) și 3824 – în domeniul securității și sănătății în muncă.
Conform Hotărârii Comitetului Confederal al CNSM adoptate astăzi, membrii Consiliului General al CNSM se vor convoca în ședință pe data de 3 noiembrie 2022, cu începere de la ora 10:00, în incinta Institutului Muncii (str. Zimbrului, 10, sala polivalentă). Sindicaliștii vor analiza activitatea realizată de CNSM în perioada de după Congresul IV al CNSM și Planul de pentru anul 2023 în vederea realizării Strategiei Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (anii 2022-2027).
Sindicaliștii au aprobat proiectul de hotărâre pentru ședința Consiliului General al CNSM cu privire la aprobarea Concepției educației sindicale a CNSM. Concepția educației sindicale a CNSM, Regulamentul Consiliului Educațional al CNSM și Regulamentul formatorului sindical, propuse pentru aprobare în redacție nouă, au fost elaborate și consultate cu membrii Consiliului Educațional al CNSM, formatorii sindicali naționali și ramurali, membrii Comisiei de conferire a gradelor de calificare formatorilor sindicali.
Precizăm că, Concepția educației sindicale reprezintă un ansamblu de viziuni despre scopul, principiile și structura educației sindicale din cadrul CNSM în sensul valorificării eficiente a resurselor umane. Concepția reflectă experiența educațională a sindicatelor din Republica Moldova și asigură dezvoltarea sistemului educațional în funcție de schimbările structurale și organizatorice în cadrul sindicatelor.
De asemenea, membrii Comitetului Confederal al CNSM au fost informați despre modernizarea serviciilor educaționale și de cercetare ale Institutului Muncii al Sindicatelor din Moldova (IM) în vederea implementării proiectului educațional „Formare prin ABONAMENT”, lansarea în cadrul IM a Centrului de Ghidare în Carieră ”Altius”, relansarea organizării proiectelor internaționale de formare, organizarea și desfășurare a mai multor tipuri de instruire a membrilor de sindicat.
Comitetul Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova este organul de conducere al CNSM în perioada dintre ședințele Consiliului General.
[Best_Wordpress_Gallery id=”402″ gal_title=”cc 28.09.2022″]