Federația Națională a Sindicatelor din Agricultură și Alimentație „Agroindsind” din Republica Moldova a devenit, la începutul lunii ianuarie 2025, membru al Federației Europene a Sindicatelor din Alimentație, Agricultură și Turism (EFFAT).
Potrivit lui Vasile Mămăligă, președintele Federației „Agroindsind”, această realizare importantă face parte din eforturile federației de a dezvolta noi parteneriate la nivel european, în contextul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE), pentru a sprijini și promova interesele lucrătorilor din agricultură conform standardelor UE.
Pentru perioada următoare au fost planificate mai multe activități comune, instruiri, vizite de lucru, schimb de bune practici în domeniul negocierilor colective, promovării drepturilor și intereselor membrilor de sindicat, inclusiv consolidării capacităților instituționale ale federației.
Precizăm că Federația Europeană a Sindicatelor din Alimentație, Agricultură și Turism reprezintă 116 sindicate naționale din 37 de țări europene și apără interesele a peste 25 de milioane de lucrători în procesul de consultări și negocieri cu instituțiile UE, asociațiile patronale și companiile transnaționale.
EFFAT sprijină organizațiile membre din Europa Centrală și de Est pentru a dezvolta sindicate libere și solide, a consolida dialogul social la nivel european și a acorda sprijin dezvoltării durabile a politicilor agroalimentare și turistice la nivelul UE în care sunt luate în considerare interesele lucrătorilor, aspecte etice, sociale și ecologice, pentru a promova locuri de muncă și condiții de muncă sigure.
EFFAT este membru al Confederației Europene a Sindicatelor (ETUC) și Uniunii Internaționale a Angajaților din Industria Alimentară, Agricultură, Hoteluri, Restaurante, Catering, Industria Tutunului și din Industria Conexă (IUF).