Circa 90 de lideri și activiști sindicali din raionul Sîngerei au participat marți, 22 octombrie, la lucrările seminarului de instruire „Rolul mișcării sindicale în colectivele de muncă”, organizat de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM).

Pe parcursul seminarului, au fost abordate subiecte precum cadrul legal care garantează drepturile organizațiilor sindicale, dar și aplicarea legislației în activitatea liderilor de sindicate. Discuțiile s-au axat, de asemenea, pe rolul crucial pe care mișcarea sindicală îl are în apărarea drepturilor salariaților.

Cu un mesaj de salut, la seminar a participat Cristian Cainarian, președintele raionului Sîngerei, care a subliniat importanța dezvoltării dialogului social, consolidarea cooperării dintre administrația publică locală și organizațiile sindicale pentru a contribui la crearea unui mediu de lucru sigur și echitabil pentru toți salariații.

La rândul său, Ion Roșca, reprezentantul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova în raion, a subliniat importanța activității mișcării sindicale la nivel național și teritorial, dezvoltarea cooperării cu administrația publică locală pentru a soluționa problemele cu care se confruntă salariații, membrii de sindicat, din diverse ramuri.

În cadrul activității, Eugen Covrig, șef al departamentului juridic a CNSM, a explicat detaliat aspectele juridice legate de activitatea sindicatelor și aplicarea legislației, cadrul legal cu privire la negocierile colective, precum și alte subiecte de interes pentru participanți.

Precizăm că acest seminar a fost organizată conform planului de activitate al reprezentantului CNSM în raionul Sîngerei, iar subiectele abordate au fost solicitate de către liderii și activiștii sindicali din raion pentru a consolida capacitățile în domeniul legislației muncii și legislației cu privire la activitatea organizațiilor sindicale.

Sursa foto: Consiliul Raional Sîngerei