De Ziua mondială a femeilor din mediul rural, la data de 15 octombrie 2024, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a organizat la Leova o nouă activitate de informare a liderilor și activiștilor sindicali din teritoriu în cadrul campaniei „Femei informate – generații protejate”.
La activitate au participat peste 30 de femei sindicaliste, din diverse ramuri, care au abordat probleme legate de protecția social-economică a femeilor de la sate, noutățile legislative în domeniul protecției sociale, inclusiv despre rolul și contribuția femeilor din mediul rural la dezvoltarea economiei.
Cu mesaje de salut, la activitate au participat Angela Otean, președintă a Comisiei de Femei a CNSM, Nicolae Popa, președintele raionului Leova, Elena Copoț, reprezentanta Consiliului Raional Leova, președinta organizației sindicale.
Formatoarea activității, Ana Moldovanu, consilier superior, Departamentul protecție social-economică al CNSM, a comunicat informații cu privire la legislația în domeniul protecției social-economice, inclusiv modificările și completările operate recent în Codul muncii, modificări în legislație cu privire la sistemul asigurărilor sociale.
Tot în cadrul activității, în contextul Zilei mondiale a femeilor din mediul rural, a fost prezentată o expoziție de lucrări confecționate manual de către meșteri populari din raion. De asemenea, la final, participanții au fost delectați cu cântece și dansuri, prezentate de către colectivul “Băștinașii”, de la Casa de Cultură din orașul Leova, conducător artistic Mariana Linga, și de către colectivul de dansatori “Color of dance“, conducător artistic Cristina Scedrova.
Precizăm că, campania „Femei informate, generații protejate” a fost demarată de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova în anul 2019. Printre obiectivele campaniei, promovate de-a lungul anilor în cadrul mai multor activități, menționăm: informarea despre modificările operate în legislația muncii; consecințele muncii la „negru” și achitării salariilor „în plic”; protecția sănătății salariatelor și familiilor lor; combaterea violenței și discriminării în lumea muncii; valorificarea rolului sindicatelor în realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite, precum și alte subiecte.