O nouă ediție a Târgului Locurilor de Muncă, organizat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, s-a desfășurat astăzi, 19 septembrie 2024, la Chișinău, în incinta Palatului Republicii, unde 60 angajatori au oferit peste 3000 locuri de muncă.
Prezenți la eveniment cu un stand informativ, reprezentanții CNSM au prezentat vizitatorilor informații despre activitatea și rolul sindicatelor în procesul de apărare a drepturilor și intereselor salariaților, au promovat principiile muncii decente și au comunicat despre pericolele și riscurile la care ar putea fi supuse acele persoane care acceptă să muncească în condiții de economie informală sau aleg să primească salariile “în plic”.
De la sindicaliști, vizitatorii au primit, de asemenea, mai multe materiale informative, utile, despre beneficiile apartenenței la sindicat, prevederile legislației muncii, inclusiv Convențiile Organizației Internaționale a Muncii, informații despre sistemul de asigurări sociale, pensii, indemnizații.
În cadrul evenimentului, angajatorii, care activează în diferite ramuri ale economiei: servicii, comerț, transport și depozitare, industria prelucrătoare, sănătate și asistență socială, administrare publică și asigurări sociale obligatorii, construcții, au prezentat vizitatorilor ofertele de muncă libere.
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă au avut posibilitatea de a negocia direct cu angajatorii privind locurile de muncă libere și condițiile de ocupare a lor, au prezentat angajatorilor CV-ul pentru a stabili eventuale interviuri de angajare.