Pe parcursul semestrului I al anului 2024, în cadrul vizitelor de lucru la 164 de entități cu un efectiv de 8788 de salariați efectuate de către inspectorii din cadrul Inspectoratului Muncii al Sindicatelor (IMS), au fost constatate 4723 de abateri de la prevederile cadrului legal, dintre care, 482 – în domeniul raporturilor de muncă (legislația muncii) și 4241 – în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM). Despre aceasta se arată într-un raport cu privire la activitatea IMS în semestrul I al acestui an.
Printre cele mai dese abateri constatate de către inspectorii de muncă au fost enumerate:
– lipsa instruirilor necesare a salariaților;
– lipsa evaluărilor riscurilor profesionale și măsurilor de protecție și de prevenire;
– lipsa documentației și indicatoarelor corespunzătoare vizate de cadrul legal în domeniul SSM (instrucțiunile pe domeniul SSM pe profesii și activități, registrele de instruire în domeniul SSM, indicatoare informative, indicatoare de avertizare ș.a.);
– nerespectarea contractelor individuale de muncă;
– nu sunt stabilite graficele concediilor anuale ș.a.
Potrivit raportului, urmare a întocmirii proceselor-verbale la vizitele de lucru realizate, au parvenit 148 de răspunsuri vizând înlăturarea abaterilor depistate, ceea ce constituie 90% din totalul proceselor-verbale întocmite (în creștere față de perioada similară a anului 2023 când rata de remediere a încălcărilor a fost de 85%).
Pentru familiarizarea cu prevederile legislației muncii în domeniul SSM, inspectorii de muncă ai sindicatelor au participat, în calitate de formatori, la 51 de seminare de instruire organizate de centrele sindicale național-ramurale, de reprezentanții CNSM în teritoriu și de Institutul Muncii al Sindicatelor. Concomitent, în perioada de referință, inspectorii de muncă au acordat 623 de consultații privind implementarea cadrului legal ce vizează securitatea și sănătatea în muncă și legislația muncii.
Pe parcursul primului semestru al anului 2024, IMS a examinat și înaintat propuneri la 6 proiecte de acte normative parvenite de la autoritățile publice centrale. De asemenea, este necesar de menționat că la intervenția CNSM a fost stopată intenția de abrogare a Normelor pentru elaborarea și realizarea măsurilor de protecție a muncii nr. 40/2001 ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale în care sunt stabilite criteriile de acordare gratuită a alimentației de protecție și a preparatelor vitaminoase.
Pentru a efectua o analiză mai complexă vizând situația în domeniul securității și sănătății în muncă, inclusiv pentru a face constările vizând cât de bine este reflectat domeniul în cauză în contractele colective de muncă, în perioada ianuarie-martie 2024 a fost realizată o cercetare sociologică și documentară.
Constatările principale ale acestei cercetări au fost următoarele: nu este acordat timp liber reprezentanților sindicatelor de a-și realiza atribuțiile în domeniul SSM; sunt foarte frecvente situațiile când nu este asigurată alimentarea salariaților; este mare lipsa specialiștilor în domeniul SSM; nu se efectuează evaluarea riscurilor profesionale; nu se realizează instruirea în domeniul SSM.
Cu ocazia Zilei internaționale a securității și sănătății în muncă, marcată anual la 28 aprilie, pe data de 26 aprilie a fost organizată și desfășurată o masă rotundă cu participarea partenerilor sociali cu tematica „Munca în condiții sigure și sănătoase – priorități actuale pentru partenerii sociali”. În acest an subiectul de actualitate a fost riscurile la locul de muncă provocate de schimbările climatice, mai cu seamă de căldura excesivă.
Pentru următoarea perioadă, până la finele anului 2024, IMS își propune să realizeze un șir de obiective, printre care: realizarea vizitelor planificate, conlucrarea cu liderii de sindicat de toate nivelurile; realizarea măsurilor de instruire în domeniul SSM și de prevenire a accidentelor și îmbolnăvirilor profesionale; susținerea creării serviciilor pentru securitate și sănătate în muncă în cadrul centrelor sindicale național-ramurale; contribuirea la crearea comitetelor pentru securitate și sănătate în muncă.
De asemenea, inspectorii de muncă ai sindicatelor și-au propus să intensifice colaborarea cu Inspectoratul de Stat al Muncii și inspecțiile teritoriale de muncă; participarea la implementarea în legislația Republicii Moldova a prevederilor Convenției OIM nr. 161 privind serviciile de sănătate ocupațională; promovarea racordării cadrului normativ național privind inspecția muncii la prevederile Convențiilor OIM nr. 81 și nr. 129 (scoaterea Inspectoratului de Stat al Muncii de sub incidența Legii nr. 131 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător); promovarea creării unui sistem statistic mai eficient în domeniul SSM.
Foto simbol