Președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Igor Zubcu, inclusiv președinți ai Centrelor Sindicale Național-Ramurale, au participat joi, 1 decembrie, la prezentarea unui studiu în materie de salariu minim, elaborat de Organizația Internațională a Muncii urmare asistenței oferite Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective (CNCNC). Studiul trece în revistă mecanismul de stabilire a salariului minim în Republica Moldova și oferă recomandări pentru optimizarea acestuia.
La prezentarea studiului au participat reprezentanți ai ministerelor Muncii și Protecției Sociale, Economiei, Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Educației și Cercetării, Agriculturii și Industriei Alimentare, Finanțelor, inclusiv reprezentanți ai Confederației Naționale a Patronatului din Moldova.
Studiul conține o analiză și propuneri pentru consolidarea sistemului de salariu minim și rolul CNCNC, inclusiv referințe la legislația care vizează stabilirea salariului minim, elaborată de un expert al OIM.
Pentru a răspunde la criza actuală, Guvernul a solicitat sprijin pentru a implementa unele dintre recomandările formulate în diverse studii, în vederea raționalizării sistemului de salarizare minimă și a eficientizării acestuia pentru a proteja mai bine lucrătorii cu cele mai mici salarii. Mai exact, obiectivul este de a consolida și aduce diversele salarii minime la un singur nivel, cu majorarea semnificativă a acestuia.
Propunerea de bază relevată în studiul prezentat este de a adăuga la responsabilitățile CNCNC o funcție de elaborare a unei recomandări cu privire la aspectele legate de salariul minim și, mai ales, cu privire la cuantumul acestuia. Deocamdată, CNCNC este doar consultată de către Guvern. Se propune ca, o dată pe an, CNCNC să recomande Guvernului un nivel minim de salarizare pentru următorul an. Pentru mai multe detalii, accesați studiul aici.
Conform Legii nr. 1432 din 28.12. 2000 privind modul de stabilire și reexaminare a salariului minim, cuantumul salariului minim se determină în funcție de condițiile economice concrete și de nivelul salariului mediu pe economia națională, precum și de nivelul prognozat al ratei inflației.
Amintim că sindicaliștii insistă asupra examinării suplimentare a propunerii de stabilire, începând cu 1 ianuarie 2023, a salariului minim pe țară în mărime de 5000 de lei.