Președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Igor Zubcu, a avut marți, 29 noiembrie, o întrevedere cu președintele Comitetului de Conducere al BC “MAIB” S.A., Giorgi Shagidze. La întrevedere a participat Victor Onici, președintele Federației Sindicatelor Lucrătorilor Instituțiilor Bancare și Companiilor de Asigurări „SIBA”.
În cadrul dialogului, părțile au discutat despre activitatea CNSM, aderarea la Confederația Europeană a Sindicatelor (ETUC) și importanța acestei realizări pentru mișcarea sindicală din Republica Moldova, obiectivele și prioritățile Confederației în următoarea perioadă, dar și despre situația curentă din Republica Moldova în domeniul social-economic.
Totodată, părțile au făcut un schimb de opinii privitor la situația de pe piața muncii, motivarea angajaților, importanța aderării la sindicate, mecanismele de susținere și protejare a drepturilor și intereselor salariaților în țara noastră.
Președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Igor Zubcu, a subliniat bunele relații de colaborare care există de mai mulți ani dintre banca comercială și sindicatul de ramură. Liderul sindical și-a exprimat deschiderea pentru dezvoltarea relațiilor de colaborare prin organizare de activități comune menite să contribuie la susținerea angajaților care activează în sfera bancară.
La rândul său, Giorgi Shagidze, președintele Comitetului de Conducere al BC “MAIB” S.A., a apreciat faptul că CNSM a devenit membră a ETUC și pentru eforturile de aliniere a mișcării sindicale la valorile europene. Giorgi Shagidze a vorbit despre activitățile desfășurate care sunt orientate spre susținerea colectivului de muncă – activități de instruire și formare continuă, inclusiv activități de instruire organizate în străinătate, metodologii moderne de management, implicarea angajaților în activități sportive și promovarea unui mod sănătos de viață, promovarea unor activități menite să combată stresul ocupațional, desfășurarea programelor sociale.
În contextul discuțiilor, părțile și-au arătat interesul de a fortifica în continuare relațiile de colaborare, să promoveze drepturile și interesele profesionale, social-economice ale membrilor de sindicat.